Simona Ionescu / Redactor Șef

Soprana Irina Baianț, supusă unor controale drastice la Kremlin. Ce impresie i-a lăsat Vladimir Putin, „un vorbitor impecabil de franceză”

Soprana Irina Baianț, supusă unor controale drastice la Kremlin. Ce impresie i-a lăsat Vladimir Putin, „un vorbitor impecabil de franceză”
Cu câțiva ani în urmă, Irina Baianț, o mare artistă de operă a României, a cântat la ziua de naștere a lui Vladimir Putin, în Sala Palatului de la Kremlin. Soprana a povestit la ce reguli stricte a fost supusă și ce părere i-a lăsat liderul de la Kremlin.

În 2015, Irina Baianț, una dintre cele mai bune voci ale României a fost invitată să cânte la aniversarea lui Vladimir Putin, în Sala Palatului de la Kremlin, un loc simbol al puterii rusești. Soprana, care a stat la masă cu unul dintre cei mai puternici oameni ai lumii, a povestit ce reguli foarte stricte a trebuit să respecte.

Regulile stricte ale Kremlinului

Evenimentul, organizat cu fast, a reunit oficialități și invitați de marcă, iar soprana Irina Baianț a descris această experiență ca fiind un moment foarte important în cariera sa. Concertul din Kremlin a plasat-o alături de nume grele, precum Mirella Freni și Alessandro Safina, consolidându-i statutul de vedetă internațională.

Înainte de a intra pe scenă însă, soprana a fost obligată să respecte niște reguli foarte stricte, agenții de securitate verificându-i chiar și părul.

„A fost un întreg protocol care mi s-a trimis înainte, pe care a trebuit să-l respect întru totul din punct de vedere vestimentar și al părului și al machiajului.

Nu aveai voie cu un toc mai mare de cinci centimetri și să fie neapărat ori pătrățos, ori lat și plat. Nu cui, pentru că puteai să ții o minibombă, o seringă, cine știe ce se putea întâmpla”, a declarat Irina Baianț.

Vedetei i-a fost verificat părul chiar și înainte de a urca pe scenă

O altă problemă a fost prinderea părului, pentru că artista nu a avut voie să folosească ace de păr.

„Când am intrat în Kremlin, mi-au scos toate acele de păr și fixativul. Mi-au spus să-l las așa să nu-l mai prind. Inclusiv înainte de a intra pe scenă și-au trecut mâna din părul meu. Până să mi se dea OK-ul, la al optulea om care stătea cu cască, bodyguarzii mi-au trecut mâna prin păr”, a menționat cântăreața.

Irina Baianț, impresionată de franceza perfectă vorbită de Vladimir Putin

După concert, Irina Baianț a avut ocazia să stea la masă cu Vladimir Putin și alți oficiali, iar liderul de la Kremlin i-a făcut o impresie foarte bună, vedeta catalogându-l ca fiind un om cult, care vorbește o franceză impecabilă.

„Mi s-a părut un vorbitor de limbă franceză impecabil. Delegaţia avea un traducător de limbă franceză-rusă, a vorbit numai în franceză cu toată lumea. Mi s-a părut un om foarte cult, foarte puternic, care manipulează foarte bine oamenii, lucruri fireşti pentru poziţia în care se află”, a spus vedeta într-o emisiune la Antena Stars.

Câte limbi străine trebuie să cunoască un artist de operă

Vedeta susține că prima dată a câștigat un concurs de lied rusesc, în cadrul unui concurs foarte mare care a avut loc în țara lui Putin.

„Tu, ca artist, trebuie să știi la nivel de citit și de a-ți  traduce sensul la ceea ce cânți în toate limbile în care sunt scrise operele. Adică franceză, engleză, italiană, spaniolă, germană, rusă, cehă și… Dumnezeu cu mila și te duci până la hindi, că am mai cântat și pe acolo”, a mai spus vedeta.

Irina Baianț a povestit și că a fost invitată să cânte la opera din Cairo, iar înainte de eveniment a învățat să interpreteze în… limba egipteană. „Le înveți mecanic, pentru că nu ai cum altfel. Și am cântat în egipteană, de fapt în arămaică veche”, a afirmat artista.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *