După cele două cazuri șocante de la spitalul de la Urziceni, unde o femeie a fost lăsată să nască pe jos, iar un bărbat a murit, un alt caz șocant a avut loc la Spitalul Orășenesc Urlați.
Un tânăr din comuna Apostolache a avut un accident de mașină, în urma căruia a rămas în picior cu un corp străin. Nimic altceva decât mânerul de frână, pe care medicul nu l-a văzut. Povestea lui Mădălin a început în seara zilei de 7 iulie, când bărbatul a căzut de pe bicicletă. Când a văzut că „are două găuri în pulpa piciorului” a cerut ajutor, iar ce a urmat e demn de un film de groază.
„Eram plin de sânge și amețit”
„La un moment dat m-am dezechilibrat și am căzut de pe bicicletă. Când m-am ridicat, am observat că eram julit la o mână și că aveam două găuri în pulpa piciorului. Eram plin de sânge și amețit. Am cerut ajutorul unei vânzătoare de la magazinul sătesc din apropiere. Apoi a venit și soția mea, care a sunat la 112”, a mărturisit Mădălin, potrivit ziaruldeiași.
„Mi-a făcut un antitetanos, m-a pansat și m-a cusut”
După ce salvarea a venit, băiatul a fost dus la Spitalul Orășenesc Urlați, unde a intrat pe mâna medicului de gardă. Acesta l-a consultat, i-a făcut o injecție, apoi l-a cusut și l-a trimis acasă, dar acesta a început să se simtă din ce în ce mai rău. „S-a uitat la rana de la picior, mi-a făcut un antitetanos, apoi m-a cusut și pansat.
Mi-a spus să mă duc acasă și să revin a doua zi pentru schimbarea pansamentului. Când am ajuns acasă mă simțeam rău, iar prin pansament curgea sânge. Amețeam, nu puteam sta în picioare.
„Mi-a spus că nu-i place umflătura din zona rănii și să pun gheață”
A doua zi am fost la spital, unde m-a văzut alt medic. Acesta mi-a schimbat pansamentul și mi-a spus că nu-i place umflătura din zona rănii și să pun gheață. Apoi, o dată la două zile am fost la spital să mă panseze, iar pe 18 iulie mi-au scos firele. Mi-au dat rețetă să cumpăr Nurofen și să iau antibiotic timp de 7 zile”, spune pacientul.
Angajatorul i-a spus să meargă imediat la o clinică
Bărbatul era angajat în Olanda la un abator și pe 20 iulie a plecat la muncă, dar piciorul se umflase și nu se mai putea deplasa. Și-a anunțat angajatorul iar acesta l-a trimis de urgență la o clinică. Când a fost consultat de medici aceștia i-au spus că are în picior un obiect străin.
„Pe 28 iulie am fost la o clinică, în Herpen, localitatea cea mai apropiată de locul în care avem cazarea, iar când am urcat treptele pur și simplu a pleznit pielea din jurul cusăturii. Medicul care m-a consultat mi-a spus că am un obiect străin în picior și că trebuie să mă deschidă, cum se spune popular.
„Atât eu cât și doctorul, am fost șocați”
Mi-a făcut imediat anestezie locală, iar după ce m-a tăiat a scos un fier lung de vreo 8 cm. Era chiar mânerul de la frâna de mână de la bicicletă! Atât eu, cât și doctorul am fost șocați. Ne uitam la bucata de metal și nu ne vedeam să credem. Am stat cu acel corp străin în picior trei săptămâni!”, a mai spus bărbatul. povestește tânărul.
Imediat și-a sunat soția și a rugat-o să-i facă fotografii cu bicicleta de pe care a căzut. A văzut atunci că lipsea exact mânerul de la frână de mână, care-i intrase în piciorul după ce a căzut.
„Mi-au spus că e posibil să fiu operat din nou”
Din nefericire, Mădălin nu a scăpat nici acum de chin. I s-au făcut alte investiții medicale, mult mai complexe și, dacă se constată că mai are un fragment de metal în picior, va fi supus unei noi operații. „Mi-au spus că este posibil să fiu operat din nou dacă se constată că mi-a mai rămas vreun fragment de metal în picior.
În fiecare zi merg la control, urmează să fac și recuperare medicală. Am avut noroc cu asigurarea medicală. Operația, tratamentul toate au fost gratuite, altfel m-ar fi costat o avere”, susține acesta.
Ce spune spitalul
La solicitarea Observatorului Prahovean, conducerea Spitalului Orășenesc Urlați susține că a demarat o anchetă internă. „Am luat act de aspectele sesizate de dvs în data de 31.07.2023 pe adresa de poștă electronică a instituției noastre și vă comunicăm faptul că la nivelul unității noastre spitalicești a fost demarată o cercetare internă cu privire la situația sesizată, urmând ca la finalizarea acesteia să fie luate măsurile legale ce se impun”, se arată în comunicatul instituției.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook