Recent, Ministerul Muncii a dat o veste bună românilor: vom avea parte de o minivacanță de cinci zile.
Statul a decis zilele libere pe 2022. Iată când pică mini-vacanțele
Bucurie mare pentru toți bugetarii. Guvernul a decis că anul acesta vom mai avea o zi liberă. E vorba de 2 decembrie, când toți salariații din sectorul public vor sta acasă. Drept urmare, în acea perioadă românii vor avea cinci zile libere.
„Guvernul a stabilit ca vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că aceasta se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.
Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an”, se anunță în comunicat.
Decizia nu se aplică la magistrați și alte categorii de personal din instanțele judecătorești
Din nefericire însă, există mai multe categorii de persoane care vor trebui să muncească pe 2 decembrie. „Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii.
Și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie sau participanţilor în aceste procese”, a transmis Ministerul Muncii.
Care sunt zilele libere din 2022
Potrivit Codului Muncii, în anul 2022 românii vor avea parte de 15 zile libere legale. Este vorba de 1 și 2 ianuarie, adică sâmbătă și duminică, dar 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) care cade luni. Urmează Vinerea Mare din 22 aprilie și zilele de 24 și 25 aprilie când sărbătorim Paștele ortodox.
O altă zi liberă va fi cea de 1 mai, când este Ziua Muncii, urmată de 1 iunie, Ziua copilului. Vor mai fi libere zilele de 12 și 13 iunie, adică prima și a doua zi de Rusalii, dar și 15 august, când se cinstește Adormirea Maicii Domnului.
Românii se vor relaxa ulterior de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, dar și 1 decembrie când e Ziua Națională a României și 2 decembrie, precum și pe 25 și 26 decembrie, adică prima și a doua zi de Crăciun.
Sursă foto: rtv
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook