Simona Ionescu / Redactor Șef

Stela Popescu, dezvăluiri de suflet despre mama sa. Ce a moștenit de la femeia care i-a dat viață

Stela Popescu, dezvăluiri de suflet despre mama sa. Ce a moștenit de la femeia care i-a dat viață
Steaua Stelei Popescu nu va apune niciodată. Chiar dacă actrița a plecat de câțiva ani dintre noi, românii sunt dornici să afle cât mai multe despre vedeta care le-a luat lacrima de pe obraz și le-a adus bucuria în suflet. Ce a moștenit artista de la mama sa.

Într-un interviu mai vechi, Stela Popescu a vorbit despre mama sa și puterea imensă pe care i-a dat-o Dumnezeu. Ce a moștenit cea mai iubită actriță a României de la ființa care i-a dat viață.

„Pe mama n-a preocupat-o o conversație la cafea cu cineva. Niciodată”

„De la mama am moștenit răbdare, puterea de a nu răspunde la o răutate. Pe mama n-a preocupat-o o conversație la cafea cu cineva. Niciodată. Întotdeauna avea ceva de făcut. Broda, cosea, țesea, gătea. Tot ce poate face o femeie în casa omului pentru ea era ușor”, s-a destăinuit vedeta. De altfel, mansarda de la casa actriței de la Samurcași, lângă Buftea, era decorată cu toate cusăturile mamei Stelei Popescu.

„Ca să vezi cum e cu soarta omului…”

„Cu acul și cu firul de mătase a cusut cuverturi splendide, niște lucruri superbe. N-am auzit-o niciodată să spună ce face ăla sau celălalt. (…) După 30 și ceva de ani l-am adus pe tata în țară. Ca să vezi cum e cu soarta omului. A stat în Siberia 19 ani, a mai stat în Basarabia 19 ani, l-am adus aici și a murit dintr-o operație de bilă, la 90 de ani. Programarea…”, a mai relatat vedeta.

„Dacă o să am un băiat o să-l cheme Stelian Popescu. Ei, uite că a ieșit o fată”

Tatăl marii vedete a României a fost învățător și un mare pasionat al cititului, care a avut un motiv anume să-și boteze fiica Stela. „De altfel numele meu se trage de la faptul că tata iubea toată presa românească. Când eram în Basarabia citea tot, tot, era un om interesat de tot ce se petrece în jurul lui.

Pe atunci exista ziarul Universul, director general era Stelian Popescu, despre care comuniștii spuneau că a fost un excroc. Eu spun că a fost un om extraordinar. Tata spunea: dacă o să am un băiat o să-l cheme Stelian Popescu. Ei, uite că a ieșit o fată și a spus: N-am încotro acum, o să o cheme Steluța”, s-a destăinuit artista în emisiunea „Interviuri de excepție”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre