Nimeni nu ar trebui să treacă prin așa ceva. Un părinte este îngrijorat când copilul face febră, când spune că îl doare ceva ori când s-a julit. Dar, când o mașină îți lovește din fugă micuțul simți că se prăbușește pământul sub picioare.
Suferințele unui jurnalist TVR
Dorin Chioțea (47 de ani), simpaticul jurnalist de la matinalul TVR, trece printr-o experiență grea, greu de imaginat. Este de profesie medic, dar nu se aștepta să profeseze această meserie, după 30 de jurnalism. Cel mai mic fiu al său, Văduț (4 ani și 9 luni) a fost lovit de o mașină, marți, 17 noiembrie. El și soția sa Carmen au așteptat 26 de minute să vină Ambulanța.
”În primele două minute Victor nu a mișcat, nu a spus nimic. Inert că o cârpă era. Apoi a început să plângă horcăind, cu sângele șiroind. I-am văzut fruntea crăpată, piciorul stâng răsucit, genunchiul drept tăiat. Aveam senzația că se scurge viața din el și tot ce puteam să fac era să-l păstrez nemișcat. Așa am făcut cunoștință cu oroarea neputinței”, a scris disperat Dorin Chițea, în speranța că Salvarea va veni mai repede.
Jurnalistul a cerut ajutor pe Internet, iar sute de oameni au sunat pe cine au știut ca să îl ajute pe fiul jurnalistului.
Suferințele unui jurnalist TVR: ”Oameni din întreaga lume ne-au căutat!”
Sunt vești bune și mai puțin bune de la jurnalistul Dorin Chioțea despre băiețelul lui.
”V-am văzut, v-am auzit, am citit, v-am simțit. Suferințele noastre au declanșat o imensă solidaritate. Oameni din întreaga lume ne-au căutat. Despre unii nu mai știam nimic de zeci de ani, pe câțiva îi consideram dușmani. Mari sportivi, medici cunoscuți, politicieni celebri, universitari străluciți, jurnaliști, personalități etc, dar și mulți necunoscuți, oameni simpli, străini de pe toate continentele întîlniți în călătoriile noastre ne sunt alături. Victoraș, 4 ani și 9 luni, e internat la Neurochirurgie/ Terapie Intensivă. Are posterior dreapta o fractură de craniu care i-a prins și baza, o fractură de femur stâng, fractură de claviculă dreapta, fractură de piramidă nazală, escoriații, julituri, tăieturi adânci până la os (pe frunte și la genunchi dreapta), o arsură pe piciorul drept. E vânăt din creștet până-n tălpi, iar ochișorul stîng e acoperit de un imens hematom cu edem.”, a scris azi, 21 noiembrie, Dorin Chioțea.
Fiul lui Dorin Chioțea este hrănit cu paiul
”După cîteva ore de intervenții chirurgicale multiple a rămas imobilizat în aceeași poziție: întins pe pătuț, cu picioarele depărtate cam la 30° – cel stâng e gipsat, cel drept e bandajat, unghiul dintre ele e menținut cu o tijă, cu capul înclinat spre stînga. Abia peste cîteva zile își va putea schimba așezarea. E hrănit cu paiul și cu perfuzii, sedat permanent”, spune Dorin Chioțea.
Cum s-a petrecul accidentul? ”Accidentul a avut loc în fața casei. Carmen și Victor au venit din oraș, au intrat pe hol să se descalțe. Dar el a țâșnit neașteptat afară după cățelul nostru, direct pe aleea din față, puțin circulată. Pur și simplu, s-a aruncat înspre o mașină condusă de o vecină, care nu l-a observat (probabil nimeni nu ar fi putut). Fiul nostru a fost imposibil de reținut, cu atît mai mult cu cât nu făcea așa ceva. Cred că a intrat cumva în lateral, pe zona dintre oglindă și roată (pe mașină nu există nici o urmă de impact), iar izbiturile au fost puternice la contactul cu asfaltul. I-au sărit pantofii din picioare și căciulița de pe cap, i s-au făcut ferfeniță pantalonașii etc. Femeia de la volan, ingineră și soția unui brav ofițer MApN, este mamă și bunica unei fetițe apropiată de vârstă de Victor. E în stare de șoc, are tot suportul nostru pt că îi înțelegem suferința”, a povestit Dorin Chioțea.
Dorin Chioțea (47 de ani) este căsătorit cu Carmen, de care este îndrăgostit nebunește, iar împreună au trei copilași minunați: Eva (15 ani), Tudor (10 ani) și Victor (4 ani și 9 luni).
I-a făcut-o! Anna Lesko a povestit cum era Codin Maticiuc în pat
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook