Un nou sezon Survivor România este în pregătire și se anunță unul spectaculos. ProTV îi va aduce împreună pe cei mai buni concurenți din toate sezoanele care au fost, așa că va fi o competiție incendiară. Atât Faimoșii cât și Războinicii atât de cunoscuți telespectatorilor reintră în luptă și vor demonstra cât de puternici sunt și ce sunt în stare să facă pentru câștiga premiul cel mare. În situația în care condițiile din jungla dominicană nu sunt deloc ușoare, iar adrenalina va fi la cote maxime.
Cine sunt concurenții
Pe lista celor care participă sunt Culiță Sterp, Jador, Andreea Tonciu, Zannidache, Cătălin Moroșanu, Simona Hapciuc, Iancu Sterp, Mihai și Cătălin Zmărăndescu, Alex Delea și Elena Ionescu, dar urmează și alte nume importante. Fanii stau însă cu sufletul la gură să vadă cum vor reuși să locuiască împreună Mihai și Cătălin Zmărăndescu, care au avut o situație tensionată anterior.
Filmările pentru una dintre cele mai așteptate emisiuni din România, se vor derula la începutul anului viitor, când concurenții vor lăsa confortul de acasă și se vor întoarce pentru șase luni în junglă. Probele vor fi extrem de dificile, tensiunea la cote maxime și cele două echipe vor trebuie să-și depășească limitele.
Cine a câștigat primele ediții
Primele două ediții ale emisiunii au fost difuzate de Kanal D, când concursul a fost câștigat de fosta solită a trupei Mandinga, Elena Ionescu și Zannidache. Ulterior, show-ul a început să fie difuzat de ProTV. Alex Delea a luptat ca un leu și a fost câștigătorul celui de-al treilea sezon, iar următorul a fost adjudecat de Dan Ursa. Survivor România 2024 este pentru „cei care iubesc competiția, pentru cei care vor să fie mai buni decât au fost și mai ales pentru cei care au voință”, așa cum a precizat câștigătorul concursului Survivor România 2022.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook