Vedeta din „Clanul” spune că a fost binecuvântată de Dumnezeu cu o sarcină ușoară, iar când l-a văzut pe micuț, și-a dat seama cât de mult seamănă cu Anghel Damian.
Vedeta a vorbit pentru prima dată de pe patul de spital în emisiunea lui Cătălin Măruță și a spus cât e de fericită. Theo s-a amuzat când a văzut că Anghel se teme să-l ia în brațe pe micuț și a povestit și care a fost primul cadou pe care l-a primit. Soacra i-a dăruit o piatră adusă din Africa, care să-i poarte bebelușului noroc în viață.
„Eram pregătită să nasc natural și cu puțin timp înainte au sesizat niște riscuri”
„Mă simt foarte bine, nici nu mă așteptăm, nici nu visam că o să fie așa de bine. Sunt fericită tare, a început să gângurească pe aici, cred că tata o să zică prima oară, acum îi este foame.
Are ochii lui… Am născut la 9:17, ora exactă a nașterii, am născut prin cezariană în cele din urmă, pentru că așa mi-a indicat doamna doctor, care e și acum aici, a venit să ne viziteze și îi mulțumesc pentru că a avut grijă de noi.
A fost o sarcină relaxată, o naștere la fel. Eram pregătită să nasc natural și cu puțin timp înainte au sesizat niște riscuri și a trebuit să ne programăm și să luăm niște hotărâri ca să fie bine pentru copil.
„Am primit de la mama lui Anghel o pietricică prețioasă din Africa de Sud”
Copilul este mare, este zdravăn, are 3.8 kilograme și 54 centimetri. Mare, nici nu mi-a venit să cred. Și înalt că taică-su. L-am avut de două ori la hrănit, acum i s-a făcut foame. Numele este Sasha Ioan Damian, numele de familie al tatălui. Am primit de la mama lui Anghel o pietricică prețioasă din Africa de Sud.
O piatră care să-i poarte noroc, să-l protejeze dar și o brățărică. Părinții și sora mea au fost emoționați, plângeau pe aici, au intrat pe rând. Anghel e emoționat, nu îndrăznește să îl ia în brațe, stă și se uită așa la el.
„Am înțeles și eu ce au simțit toți părinții când și-au văzut copiii prima dată”
E cu totul și cu totul altceva, îmi închipuiam momentul ăsta în fel și chip, cum e să-l văd pentru prima oară. Dar nu se compară, atunci când îl vezi și îl iei în brațe parcă ești pe altă lume. Am înțeles și eu ce au simțit toți părinții când și-au văzut copiii prima dată.
Povestește lumea și îi crezi pe toți pe cuvânt, dar până nu trăiești, nu realizezi. Vă mulțumesc și să le trăiască tuturor copiii. Am înțeles în sfârșit și noi ce înseamnă asta. Nici nu vreau să știu ce mă așteaptă”, a declarat Theo Rose.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook