Simona Ionescu / Redactor Șef

Tom Cruise nu se potolește. Unde s-a cățărat actorul care își face propriile cascadorii

Tom Cruise nu se potolește. Unde s-a cățărat actorul care își face propriile cascadorii
Actorul din franciza „Misiune Imposibilă” este deja celebru pentru faptul că își efectuează singur cascadoriile. La 61 de ani, Tom Cruise nu se potolește și ajunge în tot felul de situații riscante. Ultima oară, s-a cățărat într-un loc inedit, apoi s-a lăsat pozat total dezinvolt și cu bustul la vedere, iar fanii au luat foc.

Chiar dacă are 61 de ani, Tom Cruise este o adevărată forță. Actorul este cunoscut pentru faptul că nu acceptă dubluri atunci când are scene periculoase, ci filmează chiar el. Nu de puține ori starul a fost văzut în timp ce ba sărea cu parașuta, ba se arunca cu o motocicletă într-o prăpastie sau orice altă cascadorie pe care mulți actori celebri ar lăsa-o pe seama unor profesioniști. 

Tom Cruise însă nu acceptă cascadori pe scenele lui și se vede clar că este dependent de adrenalină. În această perioadă, actorul filmează „Mission: Impossible—Dead Reckoning. Part 2”. În weekend însă, Cruise a luat se pare o pauză de la filmările francizei celebre și s-a cățărat acolo unde nimeni nu are voie, chiar pe semnul faimos „Hollywood”. 

S-a cățărat pe semnul „Hollywood” și a pozat cu bustul la vedere 

În weekend, Tom Cruise a escaladat celebrul semn din „Hollywood Hills”, îmbrăcat într-o pereche de pantaloni de culoare închisă și un tricou negru. Totul a fost filmat de drone, iar starul i-a uimit pe toți cei prezenți cu condiția sa fizică. 

La 61 de ani, Tom Cruise are un abdomen perfect tonifiat.
Sursa foto: Backgrid

La un moment dat, Cruise și-a ridicat tricoul lăsând la vedere un abdomen cu pătrățele, intens lucrat la sală. Se pare că Tom a filmat în Hollywood Hills pentru o reclamă specială ce va fi difuzată la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Tom Cruise plănuiește să filmeze în Spațiu

Actorul plănuiește, de asemenea, să filmeze o peliculă în Spațiu, ca parte a unui proiect anunțat pentru prima dată de NASA în 2020. Doug Liman, cu care Cruise a colaborat la Edge of Tomorrow din 2014, ar urma să fie regizorul acestui nou film. 

Space Entertainment Enterprise (SEE), compania care co-produce viitorul film în spaţiu al lui Tom Cruise, intenţionează să construiască o arenă sportivă şi un studio de producţie în gravitaţie zero. Filmul are un buget estimat la 200 de milioane de euro. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre