Au apărut noi probleme de sănătate în familia lui Traian Băsescu. Toți membrii ei sunt îngrijorați, fostul președinte trăiește un coșmar. Așa cum știți, fostul președinte Traian Băsescu a fost internat, zile la rând, la Spitalul Militar din București, unde a fost tratat pentru o afecțiune pulmonară care nu putea fi vindecată simplu, acasă. Acum, o altă situație problematică a apărut în familia sa.
Surse apropiate din anturajul Ioanei Băsescu susțin că aceasta a descoperit că are probleme de sănătate. În vârstă de 46 de ani, Ioana Băsescu este fiica cea mare a fostului președinte al României, Traian Băsescu. Ea este de profesie notar.
Traian Băsescu trăiește un coșmar
Ioana Băsescu a trecut printr-o perioadă dificilă în ultima vreme, mai ales anul trecut, când a avut parte de mai multe amânări în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2009. În final însă, în noiembrie 2023, Ioana Băsescu și Elena Udrea au scăpat de condamnări în acest dosar, în urma prescrierii faptelor.
Amintim că în anul 2021, Ioana Băsescu a fost condamnată la 5 ani de închisoare, fiind judecată pentru instigare la delapidare și instigare la spălare de bani. Mai precis, fiica cea mare a fostului președinte fusese acuzată că, în 2009, i-ar fi convins pe directorul unei companii de stat și pe iubitul ei de atunci să contribuie cu fonduri ilegale la finanțarea campaniei electorale a tatălui său.
Ioana Băsescu trăiește departe de lumina reflectoarelor
Retrasă din viața politică, Ioana Băsescu formează, de 10 ani, un cuplu cu avocatul Radu Pricop, iar împreună cei doi au un fiu. Înainte de asta, fiica cea mare a fostului președinte al României a fost cea de-a treia soție a lui Bodo, solistul trupei muzicale Proconsul. Căsătoria celor doi a durat până în 2007, fiecare dintre ei refăcându-și viața ulterior.
Anul trecut, Ioana Băsescu a fost surprinsă în timp ce se întorcea de la cumpărături la bordul mașinii sale deosebite. Fiica fostului președinte conduce o mașină de epocă, mai precis un Morgan a cărui valoare de piață este în jurul a 150.000 de euro.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook