Povestea din spatele tricoului cu inimă primit de Nadia Comăneci. Gimnasta a fost invitată să alerge la maraton
Universitatea de Vest din Timișoara a anunțat că ediția a IX-a a UVT Liberty Marathon, un eveniment de tradiție, o va avea ambasador pe Nadia Comăneci, care a și fost invitată să se alăture evenimentului. Medalia competiției îi poartă chipul și va fi dedicată aniversării celor cinci decenii de la performanța care a inspirat generații întregi.
În acest context, artistul vizual Cristian Sida a conceput un tricou cu o puternică încărcătură simbolică.
Pentru Cristian Sida, Nadia Comăneci reprezintă mai mult decât o fostă campioană olimpică. Artistul vorbește despre ea ca despre unul dintre puținele simboluri românești care au reușit să își păstreze intact prestigiul la nivel internațional.
„Nadia Comăneci este printre foarte puținii români pe care îi respect cu adevărat. Este un ambasador real al țării noastre. Imaginea Nadiei estompează tot ce facem noi urât în Occident”, spune Cristian Sida.

Mesajul său vine într-un moment în care imaginea României este adesea analizată prin prisma controverselor iscate de faptele multor conaționali, iar personalități precum Nadia Comăneci continuă să fie asociate cu performanța, disciplina și excelența.
Designul tricoului creat de artistul vizual Cristian Sida este construit în jurul ideii unei inimi care pulsează.
Simbolul trimite atât la emoția performanței sportive, cât și la energia pe care Nadia Comăneci a transmis-o generațiilor de sportivi și admiratori din întreaga lume. În centrul inimii, pulsul este generat de sportivul aflat în mișcare. Inima devine astfel o metaforă a pasiunii, a efortului și a dorinței permanente de autodepășire, valori care au definit cariera celei care a devenit un reper universal al sportului.
Înainte de a deveni unul dintre cei mai apreciați artiști plastici contemporani români, cu lucrări de artă monumentală în Franța, cu expoziții în străinătate și picturi regăsite în colecții importante de pe mapamond, Cristian Sida a fost un copil crescut într-un mediu în care sportul ocupa un loc important.

Artistul vorbește adesea despre influența tatălui său, un om dedicat activităților sportive, și despre legătura pe care a avut-o încă din copilărie cu mișcarea și competiția. Tatăl artistului a fost profesor de sport și instructor de canotaj, iar Cristian Sida a crescut practicând atletism și canotaj înainte de a îmbrățișa arta plastică, domeniu în care excelează.
Această experiență explică și apropierea sa de valorile promovate de marile personalități ale sportului românesc, cum este Nadia Comăneci.
Astăzi, Cristian Sida este recunoscut internațional pentru proiectele sale artistice, pentru lucrările monumentale realizate în Franța și pentru prezența operelor sale în colecții private din întreaga lume. Creațiile sale sunt apreciate pentru forța expresivă și pentru capacitatea de a transforma simboluri aparent simple în mesaje cu impact emoțional puternic.
Universitatea de Vest din Timișoara a anunțat că ediția din 2026 a UVT Liberty Marathon este dedicată unui moment unic din istoria sportului. Nadia Comăneci va fi ambasadorul competiției, iar medalia oficială va marca 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria Jocurilor Olimpice.

Evenimentul continuă tradiția prin care UVT Liberty Marathon omagiază marile nume ale sportului românesc. De-a lungul anilor, ambasadori ai competiției au fost Constantina Diță, Simona Amânar, Camelia Potec, Andreea Răducan, Mihai Covaliu, Ana Maria Brânză, Gabriela Szabo și Alina Dumitru.
La jumătate de secol de la performanța de la Montreal, Nadia Comăneci rămâne unul dintre cele mai puternice branduri de imagine ale României.
Foto: Instagram, Cristian Sida
Citește și: Opera monumentală a artistului Cristian Sida, inaugurată la Aubusson
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook