Donald Trump a părăsit Casa Albă în urmă cu câteva minute. Acesta va pleca cu un elicopter spre Florida, acolo unde va locui. Trump și Melania nu îi vor întâmpina pe Joe și Jill Biden pentru a le preda ștafeta, încălcând astfel o tradiție de sute de ani a americanilor. Este pentru prima oară în 151 de ani când un președinte refuză să-și întâmpine succesorul.
Cel care va fi în câteva ore fostul președinte al Americii a grațiat în această dimineață 73 de persoane și a schimbat sentințele a 70 de oameni. Pe lista sa s-au aflat infractori, dar și celebrități, oameni politici și apropiați ai familiei.
Donald Trump, nostalgic. Ce le-a spus
Înainte de a părăsi definitiv Washington DC în calitate de președinte, Donald Trump se pare că a fost nostalgic căci, conform CNN, acesta a vrut să dea un ultim tur al orașului, probabil în semn de rămas bun.
De asemenea, înainte să se urce în elicopter, Trump s-a oprit în fața reporterilor de la fața locului. Conform CNN, acesta nu era în apele lui și nu s-a comportat ca de obicei. Acesta s-a oprit la scurtă distanță de reporteri și presă. ”Vă mulțumesc. A fost o mare onoare să fiu președinte. La revedere. Dar nu va fi pentru mult timp”, ar fi declarat Donald Trump, conform reporterului CNN de la fața locului. Acesta a mai menționat că Trump părea că încearcă să ”digere” momentul prin care trece.
”Să aveți o viață frumoasă, ne vom revedea curând”
Donald Trump a ajuns ulterior la baza St. Andrews și a avut parte de ceremonia de plecare, dar și de uralele susținătorilor prezenți. Cel care va fi în curând fostul președinte a primit onoruri și a zâmbit presei, în timp ce se urca în Air Force One pentru a decola spre Florida. ”Vă iubesc, au fost 4 ani incredibili. Vreau să mulțumesc prietenilor, staff-ului, familiei, pentru efortul și munca. Oamenii nu au idee cât de mult a muncit această familie. Și a muncit pentru voi. Am realizat o grămadă de lucruri. Prima doamnă a fost plină de grație și frumusețe”
Melania Trump a rostit și ea câteva cuvinte. ”Să fiu prima doamnă a fost cea mai mare onoare. Vă mulțumesc pentru dragoste și suport. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi și pe familiile voastre”
Nu a menționat numele lui Joe Biden
Trump a mai menționat o serie de realizări pe care le-a avut în timpul mandatului. La final, acesta a mulțumit celor ce au fost alături de el și a anunțat că nu va fi ultima oară când va fi în prim plan. ”Am dat de o grămadă de obstacole. A fost o onoare să primesc atâtea voturi. A fost o onoare și un privilegiu să vă fiu președinte. Vă iubim. Ne vom întoarce într-o anumită formă. Mulțumesc lui Mark Pence, congresului. Am făcut atât de multe și nimeni nu credea posibil. Să aveți o viață frumoasă, ne vom revedea curând”, a încheiat Donald Trump înainte de a se urca în Air Force One. Donald Trump nu a menționat până la final numele lui Joe Biden.
Ultima mutare a fiicei lui Donald Trump. Ce a făcut cu câteva ore înainte de plecarea de la Casa Albă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook