Simona Ionescu / Redactor Șef

Ultimele noutăți de la Casa Regală Britanică. Ce se întâmplă cu Prinţul Philip

Ultimele noutăți de la Casa Regală Britanică. Ce se întâmplă cu Prinţul Philip
Regina Elisabeta a II-a şi-a continuat săptămâna aceasta îndatoririle oficiale, printre acestea numărându-se şi o întâlnire faţă în faţă. Aceasta a avut loc joi la Palatul Windsor. În cadrul acestei întâlniri, ea i-a conferit asistentului său superior, Tony Johnstone-Burt, titlul de cavaler comandor al Ordinului Regal Victorian.

Soţul în vârstă de 99 de ani al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, este în continuare spitalizat, vineri, pentru a treia zi, relatează DPA, care spune și ce se întâmplă cu Prinţul Philip în continuare.

Amintim că Prinţul Philip a fost spitalizat într-o clinică din Londra marţi seară. A fost o măsură de precauţie, din cauza unei afecţiuni. Aceasta însă nu este asociată cu maladia COVID-19, conform unui anunț al Palatului Buckingham.

„Internarea ducelui de Edinburgh reprezintă o măsură de precauţie, la sfaturile medicului Alteţei Sale Regale, după o perioadă în care nu s-a simţit bine. Ne aşteptăm ca ducele de Edinburgh să rămână în spital timp de câteva zile, pentru a fi monitorizat şi pentru a se odihni”, s-a precizat într-un comunicat.

Ce se întâmplă cu Prinţul Philip

Fost ofiţer în Marina britanică, Prinţul Philip, de origine greacă, a mai fost spitalizat de câteva ori în ultimul deceniu. El a suferit inclusiv din cauza unei infecţii renale în 2017. O altă spitalizare a fost legată de o intervenţie chirurgicală ce a vizat înlocuirea articulaţiei şoldului, la sfârșitul anului 2019.

Pe de altă parte, Prințul Philip a fost văzut rareori în public după ce a renunţat la angajamentele sale oficiale în august 2017. Prinţul Philip va mai rămâne în spital câteva zile. El este ținut sub observaţie de medici, a anunţat Palatul Buckingham. Atât el, cât și soția sa, Regina Elisabeta II, au fost vaccinați împotriva coronavirusului, în luna ianuarie.

Fantome celebre din istorie. Printre ele, Doamna Maro și Fantoma din Chicago

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre