Pe 1 ianuarie a luat startul cea de a 44-a ediție a celei mai dure competiții de anduranță din motorsport, în Arabia Saudită. Sâmbătă, pentru concurent și restul participanților, a fost o zi de odihnă, după o săptămână de luptă cu dunele de nisip.
„Ziua de pauza după 6 super speciale. #JohnnyBlaze este viu. Suntem pe locul 27 la clasa auto 4×4 în Dakar2022 Arabia Saudita. Hummerul nostru rezistă”, a scris, ieri, Cheloo, pe pagina sa de Facebook. În cursă au plecat peste 90 de echipe.
Peisaj extraterestru pe traseul raliului
Cursele se desfășoară într-un peisaj cu adevărat fabulos, uscat, numai dune și înălțimi, după cum se vede din fotografiile postate de Cheloo pe rețelele se socializare. Ultima etapă a competiției, cea cu numărul 12, se va desfășura în ziua de 14 ianuarie, când concurenții trebuie să ajungă de la Bisha la Jeddah. Până acolo însă urmează zile în care nu există timp pentru odihnă.
Fiecare postare a lui Cheloo e apreciată de mii de români. Fanii lui îl încurajează și îi cer stickere în magazinul online. Cuvintele de îmbărbătare sunt la ordinea zilei. Iar unii nu s-au reținut să îi spună că participarea la raliu e „Mult mai bine decât în juriul de la I Umor”.
Cum a început să cânte Cheloo
Cheloo, pe numele lui real Cătălin Ștefan Ion, a intrat în industria muzicală la sfârșitul anilor 90. Împreună cu ceilalți doi membri ai trupei Paraziții, după ce și-au vândut blugii ca să facă rost de bani, și-au înregistrat prima piesă.
„Ne-am vândut blugii şi cu banii am făcut prima piesă pe 13 septembrie 1994, „Înjur”, trasă pe o casetă audio reînregistrată şi cu o copertă făcută cu colaje din ziare. Reacţia a fost pe măsura materialului: slăbuţă”, spunea Cheloo. Primul concert Paraziții a fost la Balul Bobocilor de la Liceul „Spiru Haret”.
Ultimele curse în Raliul Paris – Dakkar
9 ianuarie – Etapa 7: Riad – Al Dawadimi (701 km – 402 km ps)
10 ianuarie – Etapa 8: Al Dawadimi – Wadi Ad-Dawasir (830 km – 395 km ps)
11 ianuarie – Etapa 9: Wadi Ad-Dawasir – Wadi Ad-Dawasir (491 km – 287 km ps)
12 ianuarie – Etapa 10: Wadi Ad-Dawasir – Bisha (759 km – 375 km ps)
13 ianuarie – Etapa 11: Bisha – Bisha (501 km – 346 km ps)
14 ianuarie – Etapa 12: Bisha – Jeddah (680 km – 164 km ps)
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook