Simona Ionescu / Redactor Șef

Un an din viaţa unui câine e echivalent cu 30 ani la om?

Un an din viaţa unui câine e echivalent cu 30 ani la om?
Oamenii de ştiinţă au demontat mitul potrivit căruia un an din viaţa unui câine ar fi echivalent cu şapte ani din viaţa unui om. Un an din viaţa unui câine e echivalent cu 30 ani la om?

Oamenii de știință au constatat totodată că exemplarele tinere sunt „mai în vârstă” decât se credea anterior. Constatările, publicate joi, 3 iulie, în jurnalul Cell Systems, sugerează că un câine în vârstă de un an are de fapt aproximativ 30 de ani în „ani umani”.

O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină din San Diego din cadrul Universităţii California a studiat modificările genetice de la nivelul ADN-ului – care nu intervin asupra secvenţei ADN, însă pot activa sau dezactiva gene.

Echipa a comparat modul în care anumite molecule, numite grupuri metil, s-au acumulat de-a lungul timpului pe anumite regiuni ale genomului uman cu cel în care aceste molecule s-au acumulat în zone similare din genomul câinelui.

Rezultatele, bazate pe date genetice prelevate de la aproximativ o sută de exemplare de Labrador Retriever, de la pui, la câini în vârstă, au dezvăluit că un an la om nu este echivalent cu şapte ani la câine.

Cățelușii cresc mai repede decât oamenii

În primul an de viaţă, câinii prezintă acumulări mult mai rapide de grupări metil în genom prin comparaţie cu oamenii, ceea ce sugerează că ei îmbătrânesc într-un ritm mult mai rapid. Însă, rata de îmbătrânire la câini, comparativ cu cea a oamenilor, încetineşte în timp.

„Acest lucru are sens, dacă stai să te gândeşti că, în definitiv, un câine de nouă luni poate avea pui, deci deja ştiam că proporţia 1:7 nu este o metodă corectă de estimare a vârstei”, a declarat Trey Ideker, cercetător la Facultatea de Medicină din San Diego, citat de phys.org.

Un câine de un an are vârstă umană de 30 de ani?

Constatările sugerează că un câine de un an ar avea o „vârstă umană” de aproximativ 30 de ani, în timp ce la patru ani ar avea aproximativ 54 de ani în „ani umani”, iar la 14 ani, o vârstă echivalentă cu cea a unui om de circa 70 de ani.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre