Simona Ionescu / Redactor Șef

Un bărbat de 62 de ani i-a umilit pe hoții care i-au furat mașina, dar și pe polițiști. Omul și-a făcut dreptate ajutat de soție

Un bărbat de 62 de ani i-a umilit pe hoții care i-au furat mașina, dar și pe polițiști. Omul și-a făcut dreptate ajutat de soție
După ce unui cuplu i-a fost furată mașina din fața casei, Poliția a fost alertată, așa cum era și normal. Ceea ce a urmat însă e demn de filme.

Mia Forbes Pirie și Mark Simpson au trecut printr-o adevărată aventură, după ce mașina lor a dispărut din fața casei din Brook Green, vestul Londrei. Au sunat imediat la Poliție, pentru a raporta mașina furată. Așa s-a declanșat un întreg lanț de evenimente. 

Cei doi avea instalat un dispozitiv AirTag în mașina Jaguar furată, ceea ce le-a permis să o localizeze în timp real. La ora 10:30, semnalul indica o nouă locație în Chiswick. Au sunat la serviciul de urgență, însă polițiștii le-au spus că nu știu când va putea investiga cazul și că nu pot interveni imediat.

După ce le-a fost furată mașina, Poliția nu i-a ajutat, așa că au furat-o înapoi

Pentru că Poliția nu a avut timp să recupereze mașina furată, cuplul a decis să intervină pe cont propriu, mai ales că doamna Pirie, în vârstă de 48 de ani, a observat că AirTag-ul a transmis ultima locație în jurul orei 3:20 dimineața, chiar pe strada lor.

Modelul Jaguar E-Pace – care se vindea cu aproximativ 46.000 de lire sterline nou în 2024 – era dotat și cu un sistem de imobilizare „fantomă” (ghost immobiliser), care necesita apăsarea unei combinații de butoane pentru ca motorul să pornească.

Un cuplu s-a ales cu mașina furată, așa că a alertat Poliția. Ce a urmat e demn de filme
Cuplul a fost nevoit să își fure înapoi mașina, de la hoți

Domnul Simpson, în vârstă de 62 de ani, a fost destul de tensionat în timp ce a mers împreună cu soția sa, pe o distanță de câțiva kilometri, către locația nouă a mașinii. Au descoperit vehiculul pe o stradă liniștită, cu interiorul și covoarele sfâșiate de hoții care încercaseră să ajungă la cablurile electrice.

Poliția Metropolitană nu ar avea resurse suficiente să acopere toate plângerile

Forbes Pirie, fost avocat devenit mediator premiat, și Simpson, avocat comercial, instalaseră mai multe sisteme de securitate în mașină, după ce anterior mai fuseseră victimele unui furt auto. Ei cred că operațiunea prin care Jaguarul le-a fost furat a fost „relativ sofisticată” și probabil a implicat o platformă sau un camion de tractare.

Vecinii au raportat că au auzit zgomote ciudate în noaptea respectivă. Într-o postare pe LinkedIn, Forbes Pirie a recunoscut că a fost „cumva distractiv” să-și recupereze mașina singură, dar a pus întrebarea: „De ce a trebuit să facem asta?”

„Este normal ca poliția să nu aibă niciun interes în investigarea a ceea ce probabil a fost o operațiune destul de sofisticată, cu un camion cu platformă? Dacă nu există consecințe, care mai e motivația ca oamenii să nu continue să facă astfel de lucruri?”, a spus proprietara mașinii. 

Forbes Pirie a declarat ulterior că, în opinia sa, lipsa de resurse a fost motivul pentru care poliția Metropolitană nu a putut interveni.

Cazurile de furt din Londra, la cote alarmante

„Poliția nu are suficiente resurse și este păcat. Dar dacă nu există consecințe pentru furturile de mașini – sau pentru multe alte infracțiuni fără urmări – nu văd ce anume i-ar opri pe oameni să le repete”

Potrivit datelor oficiale ale Poliției Metropolitane, în Londra au avut loc 33.530 de infracțiuni de tip „furt sau însușire neautorizată” de autovehicule în 2024 – o creștere de 1,6% față de anul precedent.

Doar 326 de cazuri au avut „rezultate pozitive” – care pot include punerea sub acuzare sau avertismente – ceea ce înseamnă o rată de succes de sub 1%.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *