Andrés a făcut o declarație de speriat, la BBC. El spune: ”Suntem o planetă înfometată”. Și adaugă: ”Sunt aproximativ 40 de milioane de americani care nu știu cum și de unde își vor procura următoarea masă”.
Pe numele său complet José Ramón Andrés Puerta, acesta este un bucătar americano-spaniol și fondator al World Central Kitchen, o organizație non-profit dedicată furnizării de mese populației aflate în criză, în urma unor dezastre naturale. În biografia sa de pe contul de Twitter, Andrés menționează astfel: ”Cu toții suntem cetățeni ai lumii. Ce este bine pentru tine, trebuie să fie bun pentru toți. Dacă te-ai rătăcit, împarte o farfurie cu un străin… vei descoperi cine ești”.
Pe durata pandemiei și a izolării necesare în această perioadă, el a livrat mese în zonele nesigure de pe întreg cuprinsul SUA, care au fost lovite din greu de Covid-19.
În trecut el a răspuns în cazul câtorva crize majore. După ce un cutremur a devastat Haiti, după ce Uraganul Maria a făcut ravagii în Puerto Rico, după incendiile devastatoare din sudul Californiei, în timpul crizei de refugiați de la granița venezueleană, el a mobilizat rapid bucătarii voluntari în fiecare dintre acele locuri pentru a pregăti mese pentru mii de oameni aflați în nevoie.
Acum, în timpul pandemiei globale cauzate de noul coronavirus, Andrés are din nou sarcina de a oferi ajutor alimentar persoanelor în vârstă, celor rămase peste noapte fără loc de muncă și lucrătorilor esențiali. Declarația celebrului bucătar vine în contextul în care în urmă cu câteva zile, mai exact pe 9 iunie, Biroul Național de Cercetări Economice a declarat declinul din SUA și intrarea țării în recesiune. Peste 20 de milioane de americani au rămas fără locuri de muncă în lunile martie și aprilie.
Sursa foto: Courtesy World Central Kitchen
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook