O femeie, psiholog canin, al cărei ciobănesc carpatin a atacat posteriorul unui polițist în timp ce acesta o ajuta să se mute într-un Travelodge a fost condamnată pentru că nu a reușit să controleze animalul periculos. Presa britanică menționează că polițistul Michael Obern a țipat în agonie în timp ce imensul câine ciobănesc carpatin i-a sfâșiat pantalonii și lenjeria de corp și i-a mușcat adânc din fesa stângă, conform depoziției sale din fața instanței.
Fapta s-a petrecut în octombrie 2021, în Marea Britanie. Ofițerul o ajuta pe Gemma Sankey să mute niște obiecte într-un Travelodge, în Devizes, Wiltshire, când câinele s-a aruncat asupra lui, au declarat procurorii. Cățeaua pe nume Shroom a atacat, de asemenea, o femeie pe un loc de glamping, iar proprietara sa, Gemma Sankey, a fost condamnată acum pentru că nu a reușit să controleze un animal periculos.
Magistrații au găsit-o vinovată de două capete de acuzare după ce au ascultat apărarea bizară a femeii, în care aceasta a spus că câinele era foarte inteligent și cunoștea „peste 300 de comenzi în latină”, susținând totodată că rănile ambelor victime au fost „autoprovocate”. De asemenea, Sankey, în vârstă de 51 de ani, a declarat în fața instanței că a lucrat ca psiholog canin și că are cunoștințe speciale despre „agresivitatea canină”, dobândite în cei 35 de ani de activitate.
Polițistul detaliază atacul câinelui: „Mi-a rupt pantalonii, mi-a rupt boxerii și mi-a rupt pielea”
Câinii ciobănești carpatini sunt originari din România, unde au fost crescuți pentru mărimea și forța lor pentru a păzi animalele de urși și lupi. Se spune despre ei că sunt „neînfricați” și că sunt câini de pază excelenți.
Ofițerul din cadrul poliției Wiltshire, care o cunoștea pe Sankey din perioada în care era ofițer de sprijin comunitar, le-a spus magistraților că femeia l-a atenționat să nu poarte îmbrăcăminte cu vizieră înaltă, deoarece aceasta ar fi făcut câinele să „reacționeze”. Când s-a apropiat de câine, acesta l-a atacat aproape imediat: „Am reușit să o mângâi, dar apoi m-a mușcat de fesa stângă. Mi-a rupt pantalonii, mi-a rupt boxerii și mi-a rupt pielea”.
Toate acestea în timp ce câinele era ținut în lesă, dar era una destul de lungă, deși i-a cerut stăpânei lui să îl ducă înăuntru. doamnei Sankey să ducă câinele înăuntru. Instanței i-au fost arătate imaginile surprinse de camera de corp a polițistului Obern, în care acesta poate fi văzut mângâind câinele. Câteva momente mai târziu, polițistul a fost auzit țipând de durere în timp ce câinele îl mușca de fesă în afara camerei.
O femeie, mușcată din senin, de același câine
Magistrații au aflat că, cu două luni înainte, în iulie 2021, Sankey a stat într-un cort pe un glamping site când Shroom a mușcat o femeie care curăța corturile. Michelle Vincent, care locuia pe terenul de glamping al părinților ei din satul Seend, în apropiere de Melksham, Wiltshire, a declarat în fața instanței că s-a dus să o ajute pe mama ei să pregătească un cort pentru un nou venit. Sankey a ieșit cu câinele ei în lesă și vorbea cu mama femeii, când Shroom „s-a năpustit” asupra ei și a mușcat-o de spatele coapsei stângi.
Vincent a declarat în fața instanței: „I-am spus Gemmei ‘câinele tău tocmai m-a mușcat’. Era un câine foarte mare. Ea a spus ‘nu, nu a făcut-o, nu ai nicio gaură în pantaloni’. Gemma a spus ‘arată-mi piciorul’, dar eu nu am vrut să-mi dau pantalonii jos în mijlocul câmpului și să-i arăt coapsei unui străin.Când m-am uitat mai târziu, aveam cercuri roșii pe unde este linia chiloților”.
Cățeaua ciobănesc carpatin Shroom va fi eutanasiată
Procurorul Natalie Cheesman a declarat în fața instanței că nu există nicio dovadă că Sankey era expertă în agresivitate canină și că nu avea calificări relevante. „Mușcătura l-a făcut pe polițistul Obern să țipe de durere înainte de a pleca.Doamna Sankey este în negare cu privire la ceea ce este capabil Shroom. Susțin că vă puteți da seama că cele două incidente sunt extrem de asemănătoare”, a spus procurorul.
Magistrații au deliberat timp de doar 30 de minute înainte de a o găsi pe Sankey vinovată de două capete de acuzare pentru că a fost responsabilă de un câine scăpat de sub control în mod periculos care a provocat răni. Pedeapsa va fi comunicată la o dată ulterioară. Pe de altă parte, cățeaua Shroom se află în custodia poliției de când l-a mușcat pe Obern și că Procuratura Coroanei va depune acum o cerere pentru un ordin de eutanasiere, scrie Daily Mail.
Sursa foto: Instagram, NM Newspage
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook