Niște hârtiuțe îngălbenite de timp au fost aprig disputate de colecționari din toată lumea. Este foarte rar un document scris de mâna acestui geniu. Cel care a dat mai mult a dorit să rămână anonim.
Un manuscris a fost vândut la licitație cu o sumă uriașă
Albert Einstein a fost și rămâne în istorie ca unul dintre cei mai străluciți oameni de știință din istoria Omenirii. A fost autorul teoriei revoluționare a relativității, cu celebra formulă E= mc², care explică energia materiei. E este energia sistemului, m este masa sa, iar c este viteza luminii în vid. Hârtiile pe care el a încercat să ajungă la această formulă, 54 de pagini, au fost în păstrarea colegului său elvețian Michele Besso.
Abia acum, după mai mult de o sută de ani, manuscrisul a ajuns la Casa de Licitații Christie’s din Paris. A doborât recordul pentru un document științific scris de mână.
Documentul a fost scris în timp Albert Einstein ce încerca să formuleze teoria relativității. Colecționari din toată lumea au participat la licitație. În cele din urmă, notițele au fost vândute la o licitație pentru 11 milioane de euro (13 milioane de dolari), scrie BBC.
Este unul dintre cele două manuscrise care arată lucrările fizicianului teoretician la marea sa descoperire științifică.
Manuscrisul a fost păstrat mai bine de o sută de ani
Teoria, publicată în 1915, a transformat înțelegerea omenirii despre spațiu, timp și gravitație. Documentul licitat a fost scris între 1913 și 1914 de Einstein și colegul său elvețian Michele Besso. Acesta l-a și păstrat.
Casa de licitații Christie’s l-a lăudat pe Besso pentru că s-a gândit să păstreze documentul. „Einstein este a păstrat foarte puține notițe. Simplul fapt că manuscrisul a supraviețuit și a ajuns la noi îl face deja extraordinar”, a spus Vincent Belloy, expert la casa de licitații.
Foile conțin calcule făcute cu un stilou negru și arată o serie de erori în călătoria pentru formularea teoriei. Christie’s a spus că vânzarea „a atras colecționari din întreaga lume care au recunoscut importanța documentului”. Cumpărătorul a rămas anonim.
În luna mai trecută, o scrisoare scrisă de Einstein care conținea cea mai faimoasă ecuație a teoriei, E=mc², s-a vândut cu peste 1,2 milioane USD.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook