Simona Ionescu / Redactor Șef

Un prezentator TV și-a tatuat sigla emisiunii pe braț. Colegii lui au rămas muți

Un prezentator TV și-a tatuat sigla emisiunii pe braț. Colegii lui au rămas muți
Face show cu emisiunile sale, în care invitată tot felul de artiști, de la care reușește să scoată declarații fantastice.

Adiță Voicu a făcut acum un gest cu totul și cu totul special, dovadă clară că iubește enorm emisiunea pe care o face.

Celebrul prezentator și-a făcut un tatuaj de toată frumusețea: și-a tatuat pe braț sigla emisiunii, cu toate detaliile, apoi a postat totul pe contul de socializare. Ca să vadă toată lumea cât de mândru este.

Mult prea îndrăgostit de emisiunea lui…

Primul interviu al său a fost cu Anamaria Prodan

Se consideră unul dintre cei mai buni prieteni ai vedetelor din România și reușește să aducă exclusivități pe bandă rulantă. Dar îi și pune în diverse ipostaze pe cei pe care-i intervievează și totuși aceștia nu se supără pe el. Primul lui interviu a fost cu Anamaria Prodan, dar și cu Reghecampf, lăsându-i pe fiecare dintre ei să spună ce are pe suflet.

Adiță Voicu și-a tatuat pe braț sigla emisiunii

Cel mai emoționant interviu a fost cel cu Mihăiță Neșu

Adiță Voicu e cunoscut pentru stilul său nonconformist, dar a mărturisit că a existat și un interviu emoționant din calea afară: cel cu Mihăiță Neșu. „El acum luptă pentru copii. Când ne-am întâlnit, i-am spus că îmi pare foarte rău de situația în care se află și el mi-a răspuns că lui îi pare rău de noi. A luat calea Domnului”, a mărturisit acesta anul trecut în emisiunea Dimineața cu noi.

Cel mai complicat interviu a fost cel cu Ema Uta

A existat, desigur și cel mai complicat interviu, cel cu Ema Uta. „Ea a genială, mi-a plăcut mult, dar nu are încredere în ea. Nu vezi că ea nici nu apare la televizor? Și mi-a fost destul de greu să o descos, să o fac să aibă încredere în mine”, a mai spus Adiță Voicu.

Adiță la Kanal D

Care e secretul jurnalistului pentru a reuși să facă interviuri cu vedetele aflate pe pria pagină? „Să le demonstrezi, în primul rând că le ești prieten. Iar eu am fost tot timpul lângă ei.  Mi-a plăcut mult povestea lui Bănel, pentru că la mine a spus lucruri care nu le-a spus niciodată. Dar și cea a lui Regehecampf, precum și un interviu genial cu Anamaria Prodan”, a făcut Adiță Voicu topul celor mai bune interviuri.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre