Simona Ionescu / Redactor Șef

Un reputat profesor de la SNSPA îi mustră pe românii care cer „compasiune” de la stat: „Îți faci casă în zonă inundabilă…”

Un reputat profesor de la SNSPA îi mustră pe românii care cer „compasiune” de la stat: „Îți faci casă în zonă inundabilă…”
Un profesor de la SNSPA a adus în discuție o temă controversată și îi ceartă pe românii care cer compasiune de la stat, în anumite situații.

Inundațiile de la Broșteni, județul Suceava, au readus în actualitate discuțiile privind ajutorul acordat de stat în astfel de momente, dar și timpul de răspuns al autorităților. Un profesor de la SNSPA, pe nume Dragoș Dincă, a pus degetul pe rană și a deschis o discuție sensibilă pentru mulți: felul în care românii respectă sau nu regulile impuse, dar și pretențiile pe care le au. 

În cazul inundațiilor de la Broșteni, județul Suceava, situația este una grea. Consiliul Județean Suceava a alocat, joi, 4 milioane de lei pentru susţinerea comunităţilor grav afectate de inundaţiile de duminică. Mai mulți oameni și-au pierdut locuințele, iar unii dintre ei și viața. 

Bilanțul inundațiilor din Broșteni, Suceava

Inundațiile devastatoare din noaptea de duminică spre luni au provocat pagube semnificative în județul Suceava. Un prim bilanț indică faptul că sunt peste 680 de locuințe de avariate, iar 41 de case au fost distruse complet. De asemenea, sunt peste 2.000 de persoane sinistrate. Valoarea stricăciunilor ajunge până la 10 milioane de euro.  

Un reputat profesor de la SNSPA îi mustră pe românii care cer „compasiune” de la stat: „Îți faci casă în zonă inundabilă…”
În urma inundațiilor de la Broșteni, sunt 680 de case avariate, precum și 41 distruse total
Foto: Ministerul de Interne

Puternic afectat a fost și județul Neamț. Pompierii intervin, în continuare, în cele două județe. Salvatorii, pompierii și voluntarii lucrează pentru a îndepărta apa și noroiul din curțile oamenilor. Zeci de salvatori au împărțit apă potabilă și hrană sinistraților. 

Guvernul acordă ajutoare sinistraților 

Pentru a veni în sprijinul celor afectați, Guvernul a anunțat vineri ce sume de bani va oferi drept ajutor. Astfel, cei care și-au pierdut casele în integralitate vor primi de la stat 30.000 de lei, echivalentul a 6.000 de euro. Suma n-ajunge nici pentru a ridica o căsuță din lemn, de aceea a ridicat comentarii aprinse în spațiul public.

Cei care au avut casele distruse în proporție de 75% vor primi câte 25.000 de lei, iar cei ale căror proprietăți au fost distruse în proporție mai mică de 75% vor încasa de la stat suma de 15.000 de lei. În plus, familiile persoanelor care și-au pierdut viața din cauza inundațiilor, beneficiază de câte 15.000 lei.

Un reputat profesor de la SNSPA îi mustră pe românii care cer „compasiune” de la stat: „Îți faci casă în zonă inundabilă…”
Echipele de salvatori lucrează și acum pentru a ajuta oamenii afectați de inundații

În timp ce unii dintre cei afectați aveau asigurarea obligatorie semnată, alții nu se încadrează în această categorie. Potrivit asociațiilor de specialitate, mai puțin de 20% din sinistrați aveau asigurare obligatorie pentru locuința lor în caz de dezastru natural. Ei vor putea primi până la 20.000 de euro despăgubiri, în timp ce restul vor avea nevoie de alt tip de sprijin pentru a-și reface locuințele.

Un profesor de la SNSPA îi ceartă pe români 

În lumina celor întâmplate, profesorul SNSPA Dragoș Dincă  a transmis un mesaj prin care i-a mustrat pe cei care nu respectă regulile, iar apoi cer „compasiune” de la stat. Cu toate că în cazul Broșteni, o parte dintre cei afectați avea asigurare, în cazul inundațiilor din alți ani lucrurile nu au stat așa. Profesorul a tras astfel un semnal de alarmă și a îndemnat la luarea de măsuri preventive, dar și la respectarea regulilor, pentru a preveni situații neplăcute. 

„Conduci ca disperatul cu 200 km/oră, produci un accident și vrei compasiune, ceri ca “statul” să te salveze și să te repare prin spitale.

Folosești instalații improvizate de gaze și încălzire, îți arde casa și ceri compasiune, vrei ca “statul” să ți-o repare.

Ignori salvamarii, ești pe punctul de a te îneca și ceri compasiune, vrei ca “statul” să te salveze.

Îți faci casa în zona inundabilă, fără autorizație, fără asigurare, ți-o ia apa și ceri compasiune, vrei ca “statul” să te despăgubească.

Consumi alcool până nu mai poți și când îți crapă ficatul ceri compasiune și vrei ca “statul” să te facă bine.

Cheltui alocația copiilor la păcănele, ceri compasiune și vrei ca “statul” să îți dea de mâncare.

Trăiești toată viața din combinații iar la bătrânețe ceri compasiune și vrei ca “statul” să te ajute să supraviețuiești.

Când “statul” nu îți îndeplinește mofturile este hoț și corupt, nu intervine la timp, nu îi pasă, dar tu știi că, din motive electorale, politicienii îți vor arăta compasiune. Tot așa și “poporul”, va spune “săracul, nu a vrut, nu a fost atent, nu a știut, nu i-a spus nimeni, e amărât, soarta e de vină!”, a transmis profesorul SNSPA Dragoș Dincă. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *