Simona Ionescu / Redactor Șef

Un ziarist a clacat. A murit la 38 de ani

Un ziarist a clacat. A murit la 38 de ani
La prima vedere, meseria de jurnalist pare una extrem de frumoasă, însă puțini sunt cei care înțeleg stresul prin care trec ziariștii. Unul dintre aceștia a trecut la cele veșnice.

Un fost jurnalist de la Suceava a avut un moment de rătăcire care i-a fost fatal. Acesta a murit, lăsând în urmă o familie distrusă și doi copii care nu vor mai avea cui să-i spună tată.

Un ziarist a clacat. A murit la 38 de ani

Florin Rusu avea 38 de ani și nimic nu trăda problemele care-l măcinau. Acesta a ținut totul în el și la un moment dat nu a mai putut face față depresiei. Și atunci a recurs la un gest necugetat.  A intrat în garaj, a închis ușa pe interior și nu a mai ieșit. S-a spânzurat.

Soția a sunat la 112

Când Anca Rusu, soția acestuia a văzut că nu se aude nimic din spatele ușilor garajului, a sunat disperată la 112 și a cerut ajutorul autorităților. Femeia, fostă jurnalistă și ea la Bucovina Tv, le-a spus polițiștilor că soțul ei probabil vrea să se spânzure, de aceea s-a închis în garaj. Oamenii legii au ajuns cât au putut de repede, au forțat ușa, dar din nefericire nu au mai putut face nimic.

Bărbatul era mort. Își luase zilele, spânzurându-se de o grindă de lemn de la podul garajului. După ce au făcut primele examinări, oamenii legii au văzut că nu sunt urme de violență.

Tânărul suferea de depresie

Primele date au scos în evidență faptul că acesta avea ceva probleme personale și nu a mai găsit puterea să le rezolve. Atât Anca Rusu cât și Florin Rusu au lucrat la postul de televiziune Bucovina TV. De asemenea, tânărul a fost jurnalist și la publicația Informația de Nord Est.

Cei doi soți și-au făcut la un moment dat și un ziar propriu, care a ajuns să fie cunoscut în zona Moldovei. În ultima perioadă însă, ambii s-au retras din presă. Florin Rusu a lăsat în urma sa doi copii minori și o durere imensă.

Sursă foto: informatiata.ro, ziare.com

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre