Simona Ionescu / Redactor Șef

Văru Săndel, despre ciudățeniile lui Silviu Prigoană. „A avut dușmani care l-ar fi călcat în picioare, nu cred că a lăsat testament”

Văru Săndel, despre ciudățeniile lui Silviu Prigoană. „A avut dușmani care l-ar fi călcat în picioare, nu cred că a lăsat testament”
Prieten de ani mulți cu Silviu Prigoană, actorul Sandu Pop alias Văru Săndel a povestit despre lucruri necunoscute despre Silviu Prigoană. Care erau ciudățeniile afaceristului.

Văru Săndel suferă enorm după Silviu Prigoană. De acum încolo nimeni nu-l mai striga Vere sau Văruțule și nu-i va mai da sfaturi bune cum făcea afaceristul. Într-un interviu emoționant, actorul a povestit despre averea lui Prigoană, ciudățeniile acestuia, dar și cât de mult și-a iubit familia.

„Mi-am crescut copiii cu business-urile lui”

„Îi spuneam nevesti-mii cât de dor poate să-mi fie de el. Chiar dacă uneori nu ne vedeam prea des, vorbeam tot timpul la telefon. Niciodată nu am spus că mi-e dor de el până acum. A făcut parte din viața mea, mi-am crescut copiii cu business-urile lui.

L-am văzut și în ipostaze fericite și mai triste, nervos, supărat, foarte vesel. A fost un om special, dar avea și ciudățeniile lui, pe care dacă erai apropiat și le înțelegeai, deveneai ai lui pe vecie.  A avut oameni care l-au iubit până la adorație, dar și dușmani care l-ar fi călcat în picioare. A fost la extreme, nu făcea eforturi să devină simpatic.

Dacă mă placi așa, asta sunt. Avea principii de viață de la care nu dădea înapoi. Dacă omul a greșit odată, că a făcut plinul și a pus 100 de lei și el a spus să bage doar de 50 de lei, se supăra rău”, s-a destăinuit Văru Săndel.

„Îl învăluia pe partener până când ăla pleca cu suma pe care o propunea el”

Actorul menționează că l-a văzut negociind afaceri de milioane când „era diabolic, fascinant, cum îl învăluia pe partener până când ăla pleca cu suma pe care o propunea el, era foarte deștept. Mulți ar trebui să-i pomenească numele”.

Dar înainte de a vorbi de bani cu cineva, avea grijă să-l cucerească pe cel din fața lui. „A fost un vizionar, a făcut televiziuni din nimic, a speculat fiecare nișă. Era cu dările la zi la stat, foarte corect”, a mai spus Văru Săndel.

A lăsat sau nu testament?

Actorul susține că nu știe care e averea exactă pe care a avut-o Prigoană, dar „știu că dacă a avut ceva, a împărțit copiilor”.

„Honorius este cel care are grijă ca lucrurile să se întâmple și nu cred că a fost un testament, cred că lucrurile au fost reglate altfel în timpul vieții. Cred că a știut să le aranjeze, pare că simțea că se duce. Mereu zicea când nu voi mai fi eu, nu mai durează mult.

Eu sunt sigur că așa cum a făcut el a fost foarte bine. Cred că a lăsat fiecăruia cum a considerat el. Eu o știu și pe Adriana și ne-am înțeles foarte bine. Și acum o facem, doar că în această bătălie a lor eu a trebuit să aleg cu cine merg mai departe”, a mai spus Văru Săndel.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri