Vedeta TVR a avut din nou emoții. Hoții au vizitat-o din nou. Erau calmi și tacticoși, dar nu au putut intra în casă. A avut noroc că s-a declanșat sistemul de alarmă, așa că hoții au tulit-o.
Andreea Marin, vizitată de hoți
Andreea Marin a fost vizitată din nou de hoți. „De data aceasta hoții nu au reușit să intre în casa Andreei Marin. Incidentul a avut loc aseară (20 martie), în jurul orei 20.00. Hoții ar fi sărit gardul casei și ar fi încercat să intre pe un geam, moment în care au declanșat alarma.
Când au auzit-o, aceștia s-au speriat și au fugit înainte să apuce să mai intre în casă. Agenții firmei de pază care monitorizează casa Andreei Marin, s-au deplasat rapid la fața locului, însă nu i-au mai găsit pe hoți.
Ulterior au anunțat incidentul la 112, iar polițiștii orașului Voluntari s-au deplasat la fața locului. Oamenii legii au făcut cercetări la casa vedetei, iar acum îi caută pe cei care au încercat să intre prin efracție în imobil”, scrie Antena 3.
Polițiștii au ridicat probe și imagini de pe camerele de supraveghere.
În cauză s-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de infracțiunea de furt calificat.
Andreea Marin vizitată de hoți și în 2015
Hoții au încercat să spargă casa Andreei Marin și în 2015. Pe 22 august 2015, Andreea Marin a sesizat Poliția că mai multe persoane necunoscute au forțat o fereastră și i-au luat mai multe bijuterii și bani.
Hoții au fost prinși o lună mai târziu. Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 49 de ani, erau membrii unei grupări specializate în furturi din locuințe.
Fostul soț al Andreei Marin a descoperit jaful. „Când ne-am uitat pe înregistrări, am observat că trei oameni care purtau măşti au rupt gardul şi au intrat în curte prin spate. Prima oară au verificat garajul.
Au văzut că era o singură maşină acolo, pentru că Andreea nu a plecat cu maşina, eu am dus-o la aeroport. Nu s-au gândit o clipă că ea ar putea fi acasă. Cei trei nu erau deloc stresaţi, ci foarte calmi. Au deschis uşa la casă şi au intrat foarte uşor.
Ce e ciudat, parcă ştiau că Andreea nu a luat maşina cu ea. Au intrat toţi în casă, nimeni nu a stat de şase. Au zăbovit doar cinci minute şi nu au luat nimic de valoare. Au verificat dressingul, dormitorul nostru, au făcut un pic de dezordine doar printre lucrurile soţiei mele.
Au plecat cu o geantă, în care Andreea spune că ar fi avut 1.000 lei”, a declarat Tuncay Ozturk, fostul soț al Andreei Marin, citat de evz.ro.
Doi hoți români i-au furat artistului James Blunt ceasul de la bunicul și o baionetă
„Rugăm hoţii să nu fure după ora 18.00 și nici în weekend!”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook