Foarte mulți români au citit despre activitatea Băncii Genetice Vegetale de la Buzău și sfaturile pe care le-a dat agricultorilor, de-a lungul timpului, Costel Vânătoru, directorul acestei Bănci. Acum, cercetătorii buzoieni vin cu un nou anunț.
Salată picantă cu iz de muștar, praz cu aromă de usturoi sau florile comestibile sunt doar câteva dintre minunățiile pe care le veți consuma în curând, cumpărate din piețe. Acestea sunt doar câteva dintre plantele descoperite de cercetătorii Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) din Buzău.
„Este cunoscut ca praz, dar este de fapt tot o varietate de usturoi”
Cercetătorii au găsit printre plantele sălbatice din Pădurea Crâng și un soi de praz, cu gust de usturoi, o adevărată delicatesă. Oamenii de știință l-au testat și au fost foarte mulțumiți.
„După încadrarea botanică, este cunoscut ca praz, dar este de fapt tot o varietate de usturoi, cu diferența că tulpina este mai înaltă, frunzele sunt un pic mai late. Din punct de vedere gustativ, este la fel de bun. Noi cel puțin, în Bancă, l-am testat. Este minunat”, a declarat cercetătoarea Matilda Popescu.
Această plantă urmează să fie prezentată în premieră la un congres european de horticultură și înscrisă ca genotip exclusiv românesc.
Incredibila salată picantă
O altă descoperire e o salată picantă cu gust de muștar, care a fost obținută prin încrucișarea mai multor soiuri.
„Salata este dorită atât de oamenii care vor să mănânce alimente axate pe o latură vegetariană, dar și de ceilalți oameni care dorec o masă diversificată.
Salata este de dorit atât la friptură, cât și în meniul vegetarienilor”, susține cercetătoarea.
La rândul său, directorul Băncii de Gene Buzău, Costel Vânătoru, susține că gustul „este o combinație de ardei iute și hrean”. Această plantă, spune omul de știință, „poate să contribuie la menținerea stării de sănătate, inima, circulația”.
Leușteanul uriaș, cu o aromă mai puternică decât cel tradițional
Și dacă vă place leușteanul, veți aveți posibilitatea în curând să consumați și din cel uriaș, care are o aromă mai puternică decât cel tradițional. O bogăție de vitamina C, benefică pentru sănătate, după cum spune cercetătoarea Matilda Popescu. Nu în ultimul rând, cercetătorii Băncii de Resurse Genetice Vegetale din Buzău au aclimatizat și un soi de cimbru cu aromă de lămâie și frăguțe, dar și mai multe flori comestibile, printre care și crizantema.
Sursă foto: captura video TVR
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook