Potrivit unui nou proiect de lege de la Senat, Legea 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii va fi completată. Asta înseamnă că pensionarii care au primit sume în plus, după recalculare, nu vor trebui să le returneze.
Propunerea legislativă a primit un raport favorabil la Senat
Pensionarii care au primit după recalcularea pensiilor sume în plus, din cauza erorilor de calcul nu vor fi obligați să dea banii înapoi. Această propunere legislativă a primit un raport favorabil la Senat, camera care acordă primul vot din Parlament.
Asta înseamnă că, după ce proiectul de lege va fi aplicabil, urmează ca “prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează”.
Când intră în vigoare viitoarea lege
Dar dacă diferența a survenit din cauza pensionarilor, prin folosirea de către aceștia a unor documente eliberate cu nerespectarea legii sau declararea unor date neconforme realității „care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligațiilor care revin, conform legii, pensionarilor.
Inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activități independente, nu sunt scutite de la plată și restituire”.
Urmează să fie actualizate și normele Legii 125/2014
Pentru ca această scutire să fie pusă în aplicare, autoritățile trebuie să actualizeze și normele Legii 125/2014. Termenul stabilit prin proiect este de 30 de zile de la data intrării acestuia în vigoare. Legea va intra în vigoare la data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook