Noua Lege a pensiilor publicată recent în Monitorul oficial vine cu o veste bună pentru masteranzi. Din septembrie 2024, nu doar studiile de licență și doctorat vor fi luate în considerare pentru pensia în sistemul public, ci și cele de masterat. Există însă o condiție: să fie obținută o diplomă în urma studiilor la zi sau la fără frecvență.
Ce spune legea
„În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz”, scrie la articolul 14 din lege.
Când vor fi luate studiile în calcul
În acest moment, potrivit legislației în vigoare, sunt valabile pentru a se adăuga la pensie studiile de licență și cele de doctorat. Studiile sunt luate în calcul doar dacă în perioadele respective studenții nu au fost asigurați în sistemul public de pensii, adică nu a lucrat ca salariat în timp ce făcea facultatea.
Dacă ați fost studenți la mai multe facultăți, veți putea alege doar o singură perioadă de studii pentru a fi stagiu de cotizare. „Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel (…) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere. Perioadele prevăzute (…) se valorifică numai în situația în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile prezentei legi”, se arată în noua lege, explicată de avocatnet.ro.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook