Simona Ionescu / Redactor Șef

Veste importantă pentru elevi. Au fost modificate bursele școlare

Veste importantă pentru elevi. Au fost modificate bursele școlare
Potrivit noii legi a învățământului preuniversitar, care se va aplica din septembrie, bursele școlare au suferit o serie de modificări.

Unele burse vor primi altă denumire, dar vor fi schimbate și regulile după care vor fi acordate. De asemenea, valoarea minimă nu va mai fi stabilită prin hotărâri de Guvern, cum s-a întâmplat până acum, ci printr-un ordin al ministrului Educației.

Bursa internațională va putea depăși 1000 de lei pe lună

Bursa de merit este de cel puțin 450 de lei/lună, iar bursa internațională sau cea de excelență olimpică va putea depăși suma de 1000 de lei pe lună. Cea mai mică dintre bursele acordate este bursa socială, care se adresează elevilor care provin din grupuri vulnerabile, celor cu situații medicale speciale sau elevilor din medii dezavantajate socio-economic. Ca excepție, pentru anul școlar 2023-2024, cuantumul minim al burselor este stabilit chiar de Legea 198/2023.

Ce tipuri de burse vor exista

Conform noii legi, va exista bursă socială, bursă de merit, bursă tehnologică și burse de excelență olimpică I sau II. Bursa de merit se acordă pentru stimularea performanței elevilor, iar cea tehnologică este o formă de stimulare a celor care urmează învățământul tehnologic. Bursa socială este de 300 de lei/lună, aceeași valoare având și bursa tehnologică.

Cum se acordă bursele de excelență

Bursa de excelență olimpică I va fi primită de elevii care obțin premiile I, II, III și mențiune, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Se schimbă bursele elevilor

Bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației. Acestea vor fi acordate lunar elevilor din gimnaziu și liceu în anul școlar obținerii distincțiilor. Elevii din ultimul an școlar vor primi un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar. Prin noua lege, bursele sociale și cele tehnologice se pot cumula cu orice tip de bursă.

Vor primi burse de la stat și elevii din școlile particulare și confesionale

Vor primi burse de la bugetul de stat și elevii din școlile particulare și confesionale. E vorba de burse de excelență olimpică I și II, burse sociale (dacă sunt școlarizați fără taxe) și burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.

Care e valoarea lunară a burselor de excelență

Valoarea lunară a burselor de excelență olimpică I/ internațională și II/ națională se diferențiază în funcție de distincția obținută. Locul I reprezintă echivalentul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Pentru locul al II-lea se va da echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară.

Locul al III-lea înseamnă echivalentul a 50% din salariul minim brut pe țară, iar mențiunea echivalentul a 25% din salariul minim brut pe țară. În ceea ce privește bursa de excelență olimpică II / națională, aceasta este în cuantum de 700 lei/ lună și poate fi actualizat, anual, prin hotărâre a Guvernului.

Potrivit HG 1138/2022, pentru anul școlar 2022-2023, elevii vor primi 500 de lei pentru bursa de performanță și 200 de lei pentru bursa de merit și bursa de ajutor social. Pentru bursa de studiu se vor primi 150 de lei.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre