Simona Ionescu / Redactor Șef

Veste tristă despre Jador la început de an. „Toată munca mea s-a dus”. Video

Veste tristă despre Jador la început de an. „Toată munca mea s-a dus”. Video
Cântărețul Jador a terminat 2024 cu cel mai frumos moment al vieții, nunta cu aleasa inimii sale. Din păcate, anul 2025 a început cu lacrimi, pe care vedeta nu și le poate opri. Le-a dat prietenilor cea mai tristă veste.

Jador a trecut de la extaz la agonie și le-a dat vestea neplăcută și internauților. În mesajul său, Jador a plâns ca un copil, în timp ce soția îl consola. 

Jador le-a explicat tuturor că, din nefericire, tot canalul său de YouTube, unde se află toată munca sa de șase ani, a fost șters și închis. Artistul nu și-a putut opri lacrimile, în timp ce soția sa i-a fost alături și a încercat să-l liniștească.

„Nu am relații care să mă propulseze și nu am urcat pe scara succesului prin bani”

„Mesaj către toți cei care mă susțin și iubesc muzica mea. Dragilor, mă simt nevoit să împărtășesc cu voi o luptă care îmi frânge sufletul. Am ajuns unde sunt doar prin muncă, talent și voia lui Dumnezeu. Nu am relații care să mă propulseze și nu am urcat pe scara succesului prin bani. Sunt doar un om simplu care iubește să cânte și să aducă bucurie”, a început Jador mesajul.

DeSanto mă șantajează de ani de zile, cerându-mi sume imposibile pentru a mă lăsa în pace”

Artistul a subliniat că de ani buni este terorizat de DeSanto (cântăreț și producător muzical), care i-a cerut sume foarte mari, iar Jador spune că nu mai poate lupta singur și a cerut ajutor. „Din păcate, toate melodiile mele vechi, canalul meu de YouTube – munca mea de ani de zile – au fost închise și șterse.

DeSanto mă șantajează de ani de zile, cerându-mi sume imposibile pentru a mă lăsa în pace. Mi-au tăiat cauciucurile, mi-au rupt poarta studioului, iar acum simt că tot ce am construit se destramă. Am nevoie de ajutorul vostru, al oamenilor care cred în mine și în adevăr.

„Fac acest mesaj singur pentru că simt că nu mai pot duce lupta singur”

Îi rog pe toți cei care pot să mă sprijine, fie moral, fie legal, să îmi fie alături. Dacă dați un search pe YouTube, veți vedea că tot ceea ce am creat a dispărut.

Fac acest mesaj public pentru că simt că nu mai pot duce lupta singur. Îmi pare rău că sunt nevoit să trec prin asta, dar adevărul despre industria muzicală trebuie spus. Vă mulțumesc din suflet pentru susținere”, a încheiat artistul mesajul de pe rețelele de socializare.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri