Celine Dion le pregătește o surpriză de proporții fanilor din întreaga lume. Cântăreața în vârstă de 56 de ani se luptă de câțiva ani cu sindromul persoanei rigide, o afecțiune care i-a afectat întreaga viață, inclusiv capacitatea de a cânta.
Ultima oară când artista a cântat dată live a fost în timpul turneului său mondial Courage în Newark, New Jersey, pe 8 martie 2020. Ea și-a anulat apoi turneul din cauza pandemiei de Covid. Ulterior, în 2022, a anunțat oficial că este bolnavă. Recent, Dion a anunțat că va reveni pe scenă, chiar dacă „va trebui să mă târăsc”.
Celine Dion ar urma să cânte în deschiderea Jocurilor Olimpice
Celine Dion se află în acest moment în Paris, iar vestea că ar urma să cânte în deschiderea Jocurilor Olimpice care încep vineri s-a răspândit deja în întreaga lume, care așteaptă acum cu sufletul la gură marele moment. Cu toate că informația nu a fost confirmată oficial, surse au declarat pentru o serie de publicații de peste Ocean că acesta ar fi marele moment al revenirii artistei.
Anterior, ea a sugerat că mult așteptata ei revenire va fi la Paris, într-un interviu recent pentru Vogue Franța.
Ea a spus: „Am ales să lucrez cu tot corpul și sufletul meu, din cap până în picioare, cu o echipă medicală. Vreau să fiu cea mai bună versiune a mea. Scopul meu este să văd din nou Turnul Eiffel!
„De patru ani îmi spun că nu mă întorc, că sunt pregătită, că nu sunt pregătită… În acest moment, nu pot să stau aici și să vă spun: ‘Da, în patru luni.
„Nu știu… Corpul meu îmi va spune.”
Cântăreața se află deja în Paris
Paparazzi de la Backgrid au surprins-o deja pe cântăreață în Paris, acolo unde aceasta se află deja. Artista în vârstă de 56 de ani a decolat din Las Vegas, unde locuieşte, luni, la ora 16.32, la bordul unui Bombardier BD-700 închiriat de VistaJet, o companie aeriană cu care obişnuieşte să călătorească.
Potrivit informaţiilor, Celine Dion este cazată la Royal Monceau, în arondismentul 8. De asemenea, ea urmează să facă o probă la Dior, în vederea ceremoniei de deschidere, au declarat surse din anturajul ei.
Zvonul revenirii artistei circulă deja de mai multe luni de zile
Zvonul privind participarea lui Céline Dion la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024 circulă de mai multe luni, dar nu a fost niciodată confirmat oficial. Celine ar putea cânta „L’Hymne à l’amour” de Édith Piaf.
Ministrul Sporturilor, Amélie Oudéa-Castéra, nu a vrut să confirme şi nici să infirme la „Télématin” participarea cântăreţei în spectacolul regizat de Thomas Jolly.
„Nu am de gând să spun da sau nu”, a declarat aceasta în platoul „Télématin”.
Suma încasată de Celine Dion este fabuloasă
În ceea ce privește suma încasată de Celine Dion, artistei ar urma să îi intre în conturi 2 milioane de dolari, pentru o singură piesă interpretată, conform TMZ. Pe lângă onorariul ei, Jocurile Olimpice acoperă și costurile de călătorie, și se pare că, între avioane, familia ei numeroasă și alte cheltuieli, organizatorii Jocurilor Olimpice „Plătesc o sumă uriașă. O sumă ridicolă”, conform aceleași surse.
În ceea ce privește starea de sănătate, Celine Dion se pare că se simte bine, au transmis sursele, afirmație sprijinită și de pozele surprinse de paparazzi, care arătau marți o Celine Dion relaxată și zâmbitoare.
Jocurile Olimpice vor începe vineri, pe 26 iulie. În ceea ce privește torța olimpică, aceasta va fi purtată pe străzile din Saint-Denis, o suburbie din nordul Parisului, de către Snoop Dogg.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook