Vlad Gherman și Oana Moșneagu duc relația la alt nivel. „Suntem în căutări…”

Vlad Gherman are o dorință mare pe care speră să și-o îndeplinească cât mai repede. Actorul și soția sa, Oana Moșneagu știu exact cum vor să arate relația lor în viitor.
Vlad Gherman își dorește enorm să nu mai locuiască cu chirie și s-a apucat să caute casă pentru familie. Actorul și frumoasa lui soție, Oana Moșneagu se pregătesc și pentru momentul în care va apare pe lume un moștenitor, de aceea consideră că acum e momentul cel mai potrivit pentru o investiție serioasă.
„Ne dorim să ne mutăm. Practic, noi acum stăm în chirie, la bloc. Ideal ar fi să ne mutăm la casă, chiar dacă sunt alte costuri mai mari la casă, dar până la urmă și un apartament cu trei camere ne-ar surâde. Suntem în căutări, nu ne grăbește nimeni.
Proprietara o cunosc, mi-e o prietenă dragă. Dar, în situația în care vine copilul și o să fim trei, va deveni un pic mai complicat și atunci va trebui să căutam să ne mutăm”, a declarat Vlad Gherman pentru Click.
Recent, Vlad Moșneagu și-a sărbătorit ziua de naștere, iar soția lui l-a topit cu mesajul de dragoste pe care i l-a scris. Vedeta i-a spus cât de mândră este că are lângă ea un asemenea bărbat, dar i-a reamintit și de cele mai frumoase momente ale relației.
„Aș vrea mai multe poze cu tine, iubitule, prin casă când te cert că ți-ai lăsat geanta de sală la ușă, în bucătărie când ești ca un copil entuziasmat pentru banana bread-ul care ți-a ieșit cum îți doreai.
Pe canapeaua din sufragerie, tolăniți și obosiți la încă un episod din serial, în dormitor în diminețile când te caut prin pat ca să te iau în brațe. În hol când nu mă mișc din pragul ușii până nu vii să mă pupi de “bun-venit”.
În holul blocului când tu scoți capul din lift și eu pe ușa casei, încă o dată, ca să ne mai zicem un “pa, iubire”. În multe momente care ne fac noi și care nu sunt surprinse decât în mintea sau sufletul nostru. (…) Nu știu dacă ți-am zis-o vreodată prin viu-grai, dar îți las aici, în scris, pe 16 februarie, după petrecerea ta de zi de naștere.
Sunt foarte mândră de tine, de bărbatul pe care îl construiești, de copilul pe care îl lași să se joace, de părintele care îmi poartă de grijă, soțul care învață să fie partener și echipă”, este o parte din mesajul de iubire al actriței către soțul său.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook