Vreți buletin cu cip? Ministerul de Interne spune ce trebuie să faceți ca să vi-l dea, la indicația și pe banii UE

În țara noastră, proiectul buletinului cu cip a început să fie implementat la Cluj Napoca, cu trei ani în urmă, urmând a fi extins ulterior în toată țara. Dar buletinele cu cip nu au fost emise în noiembrie anul trecut, cum ar fi trebuit. Iată și motivul.
La începutul lunii septembrie 2024, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că infrastructura necesară emiterii noii cărți electronice „se află în fază finală de dezvoltare”. Dar au apărut probleme tehnice și asta pentru că cipurile sunt vechi de 13, 14 ani.
Iar cipurile care e necesar să fie utilizate fac parte dintr-o tehnologie nouă, de trei, patru ani. Între cipurile vechi și cele noi există câteva diferențe, noul prototip având inclusiv un suport de stocare-cip cu interfață duală. Dar, potrivit MAI aceste dificultăți tehnice „acum au fost depășite”.
Proiectul se ridică la suma de 150 milioane de euro, iar anul acesta urmează să fie emise peste 3 milioane. Acești bani nu se vor pierde, spune MAI pentru că nu a existat nicio condiție în privința datei la care buletinele cu cip vor fi emise. 30 iunie 2026 este termenul de realizare a investiției. Potrivit MAI, vor fi emise anul acesta peste 3.350.000 de buletine cu cip, dar doar la solicitarea românilor.
Noile buletine cu cip conțin statul emitent, dar și numele și prenumele etc -, însă cipul va stoca și multe alte informații. Cărțile de identitate se vor folosi pentru a accesa sistemele online ale instituțiilor satului, dar și în locul cardului de sănătate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook