Dana Chera, fostă Grecu, revine după o pauză de mai bine de trei ani. Prezentatoarea va modera la Medika TV, o de televiziune de nișă, o emisiune care va fi difuzată în fiecare zi, de luni până joi, între orele 19.00 și 21.00, anunță postul de televiziune.
De ce nu s-a întors la Antena 3, unde a devenit cunoscută și premiată de APTR de trei ori pentru cel mai bun talk show de televiziune?
”Pentru că am o dorință mai veche, care venea dintr-o frustare, acutizată în ultima vreme, cât am consumat media ca spectator. Anume, aceea de a vedea la TV oameni care au făcut ceva în viața lor. Care au o meserie. Care s-au lovit, ca practicieni, de mizeriile din legile și regulamentele făcute anapoda pentru ei de unii care vorbesc des la TV. Deci simt nevoia unor păreri avizate!”, a spus Dana Chera.
Dana Chera va modera emisiunea Medika Special
Dana Chera spune că va modera o emisiune special, co cercetători, savanți, divești specialiști. ”Am obosit cu cei care pot vorbi despre orice. Oricât. Oricum. Care nu pot să spună: nu știu să vă spun! Echipa de la Medika așa m-a convins. Cu principiul: chemăm în emisiuni oameni care știu despre ce vorbesc. Specialiști. Elita asta mută, din sănătate, din educație, care a ținut țara. Medicii, profesorii, cercetătorii, sunt elita unei nații. Ei nu pot fi ținuți dosiți și scoși din umbră doar atunci când vrem să ne spălăm mâinile murdare de atâta politică degeaba. Medika asta îsi propune și cu asta m-a convins”, a declarat Dana Chera.
Dana Chera, mamă a treia oară
Dana Chera, fostă Grecu, a devenit mamă pentru a treia oară pe 21 iulie 2018, când a dat naştere unei fetiţe, Ana. Fosta prezentatoare de la Antena 3 a anunţat în luna ianuarie2018 că a divorţat, după 20 de ani, de omul de afaceri Bogdan Grecu, alături de care are doi copii, David (16 ani) şi Mihaela (13 ani).
La scurt timp, presa a scris că realizatoarea s-a recăsătorit cu un medic stomatolog din Piteşti, pe nume Adrian Chera, al cărui nume îl foloseşte acum, iar în luna februarie, jurnalista a anunţat că este însărcinată. La sfârşitul lunii aprilie, prezentatoarea a intrat în concediu de maternitate, fiind înlocuită în emisiunea „Adevăruri ascunse“, pe care o prezenta la Antena 3, de Cătălina Porumbel. În noiembrie 2017, ea renunţa la emisiunea din prime-time a postului, „La ordinea zilei“, mărturisind că simte că poate realiza mai mult decât un talk-show politic.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook