O gală cu miză mare, sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 20:00, la ”Te cunosc de undeva”. Show-ul prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși își va desemna finaliștii celui de-al 15-lea sezon al transformărilor.

Te cunosc de undeva”, semifinală cu emoții maxime

La finalul acestei ediții jurizate de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan, patru dintre concurenți se vor califica în marea finală.

Ajunşi pe ultima sută de metri, concurenţii şi-au dat frâu liber emoţiilor şi şi-au făcut dezvăluiri.

„Îmi pare rău că se termină! Tot ce am trăit aici, lângă Romică, e irepetabil! Faptul că m-am reîndrăgostit de meseria asta este şi datorită lui. În perioada asta atât de grea pentru noi, în care nu am putut fi pe scenă, datorită lui Romică şi datorită «Te cunosc de undeva» am mai trăit puţin!”, a mărturisit Adriana Trandafir, cu ochii în lacrimi, citată de Antena 1.

Sâmbăta aceasta, cei opt competitori ai sezonului 15 îşi joacă ultima şansă pentru cea mai grea şi cea mai importantă competiţie din acest maraton – finala de săptămâna viitoare. Gala va fi deschisă de Adda cu un travesti, unul dintre cele mai dificile şi mai solicitante personaje masculine de când există ”Te cunosc de undeva”.

Travestiuri de pomină la ”Te cunosc de undeva”

Pe scenă va urca Trupa Blondy, travesti-uri aduse în cadrul transforming show-ului de către Liviu şi Andrei. De o provocare de zile mari va avea parte Toto, care va face un salt uriaş la un rock periculos care promite un mega spectacol, Marilyn Manson!

Ultimele personaje care îi pot califica sau scoate din joc pe Monica Anghel şi Marcel Pavel sunt italieni, mai exact Andrea Bocelli şi Laura Pausini. Şi Jojo va avea parte de un travesti, probabil cel mai dificil personaj al său din acest sezon,  Tom Jones, în vreme ce Tavi va aduce pe scenă un cowboy puternic şi sigur pe muzica lui, Billy Ray Cyrus, scrie Antena 1.

Ultima transformare înainte de marea finală îi va aparţine lui AMI, care se va transforma în Christina Aguilera.

Cine sunt finaliștii celui de-al 15-lea sezon al transformărilor, telespectatorii Antenei 1 vor afla, sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 20:00.


Gigi Becali pregătește o lovitură în lumea sportului. Fotbaliștii și fanii sunt siderați

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp