Toată lumea îi întoarce spatele lui Kanye West. Derapajele din ultima perioadă îl costă cifre cu multe zerouri

Toată lumea îi întoarce spatele lui Kanye West. Derapajele din ultima perioadă îl costă cifre cu multe zerouri
Ultimele săptămâni din viața lui Kanye West au fost o perioadă tulbure, din care artistul încă nu a ieșit, dar din care, pe zi ce trece, apare tot mai „șifonat”.

Toate ieșirile lui Kanye West au urmări asupra vieții și veniturilor artistului.  În fața remarcilor impertinente sau jignitoare, mulți prietenii ai săi s-au retras, iar marile branduri cu care acesta a colaborat își retrag, pe rând, ambasadele. Cea mai dureroasă lovitură sub centură vine de la Balenciaga. Casa de modă franceză, care a colaborat cu rapperul la o linie vândută la Gap, se retrage din relație după ce acesta a folosit în mod repetat un discurs care instiga la ură, scrie WWD.com.

În urma publicării, la finele săptămânii trecute, a bilanțului pentru al treilea trimestru, compania-mamă Kering a declarat că Balenciaga, care face parte din grup, nu va mai lucra la proiecte cu rapperul, decizia fiind luată în urma seriei de comentarii publice din ce în ce mai controversate în ultimele săptămâni, inclusiv amenințări antisemite, pe care le-a făcut acesta.

„Balenciaga nu mai are nicio relație și nici planuri pentru proiecte viitoare legate de acest artist”, au declarat reprezentanții Kering într-un răspuns la o solicitare a WWD. Acesta nu a oferit mai multe detalii.

Imaginile cu Kanye West defilând pentru Balenciaga, retrase de pe rețele

Amintim că numai cu câteva săptămâni în urm, cântărețul a deschis show-ul Balenciaga pentru sezomul primăvară – vara 2023, desfășurat într-o groapă de noroi, în timpul Săptămânii Modei de la Paris, purtând ceea ce părea a fi un echipament de luptă, inclusiv un apărător de gură de marcă care îi proteja dinții.  În lumina ultimelor decizii, imaginea a fost eliminată de pe site-ul Balenciaga.

Aceasta a fost cea mai recentă colaborare a sa cu directorul artistic al casei Balenciaga, Demna, după lansarea la începutul acestui an a liniei comune, Yeezy Gap Engineered by Balenciaga, care a apărut în februarie, în tandem cu performance-ul „Donda 2” al lui Kanye West, în Miami. Demna a servit ca director de creație pentru un eveniment de lansare a ultimului album al artistului.

Designerul are, de asemenea, o relație puternică cu fosta soție a lui Kanye West, Kim Kardashian, care apare în campaniile publicitare pentru Balenciaga, și cu familia sa extinsă. Surorile Kylie Jenner și Khloé Kardashian au participat, de asemenea, la show-ul Balenciaga pe 2 octombrie.

Contractul cu GAP s-a încheiat, urmează retragerea celor de la Adidas

Kanye West a pus capăt luna trecută parteneriatului său cu Gap Inc., semnalând o atitudine din ce în ce mai combativă care a lăsat și relația sa de 10 ani cu Adidas în suspensie. Firma germană de îmbrăcăminte sportivă a declarat pe 6 octombrie că parteneriatul său cu brandul Yeezy este „în curs de revizuire”.

Rapperul, care a fost diagnosticat în 2016 cu tulburare bipolară, a părut să scape de sub control de când a organizat un spectacol surpriză YZY la Săptămâna Modei de la Paris, în care a prezentat tricouri cu sloganul „White Lives Matter” și a început cu un monolog în care s-a mândrit cu faptul că este „imposibil de gestionat”. Potrivit Ligii Anti-Defăimare, „White Lives Matter” este o frază a supremației albilor care a apărut la începutul anului 2015 ca răspuns rasist la mișcarea „Black Lives Matter”.

Confruntat cu reacții publice violente din cauza mesajelor de pe tricouri, Kanye West i-a atacat public pe toți, de la editori de modă la foști prieteni și până la mogulul de lux Bernard Arnault. După ce a fost suspendat de pe Instagram și Twitter pentru că a încălcat politicile platformelor privind discursul instigator la ură, Ye a declarat că a decis să cumpere platforma de socializare de dreapta Parler.

Sursa foto: Instagram, TMZ.com