Traian Băsescu a dezamăgit pe mulți: nu era băut la volan când a făcut un accident ușor. Va plăti oglinda mașinii păgubitului

Traian Băsescu a dezamăgit pe mulți: nu era băut la volan când a făcut un accident ușor. Va plăti oglinda mașinii păgubitului
Traian  Băsescu a ajuns, duminică, la poliție, în urma unui incident rutier. Fostul președinte s-a dus singur, pentru a-i înștiința pe oamenii legii de cele întâmplate.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lovit o mașină parcată în Sectorul 2 al Capitalei, duminică, în timp ce se afla la volan. Fără să stea pe gânduri, el s-a dus singur la poliție, la Biroul Accidente Ușoare și a anunțat cele întâmplate. Conform legii, un astfel de incident e obligatoriu a fi anunțat în termen de 24 de ore.

Mai mult, pe parbrizul mașinii a cărei oglindă a lovit-o, a lăsat în geam un bilet în care își cere scuze pentru cele întâmplate, transmițând și numărul său de telefon, pentru a putea fi contactat de păgubit, în vederea unei înțelegeri amiabile transmit Antena 3 și Pro TV.

Traian Băsescu conduce aceeași mașină din 2012. Este primul autoturism ieșit pe linia de fabricație de la Craiova. Fostul Președinte al României a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul a fost zero. Chiar și așa, riscă să fie sancționat cu 3 puncte de penalizare și amendă de 590 de lei, după ce victima acestui accident ușor se va prezenta și ea la Biroul de Accidente Ușoare, transmite Pro TV.

Primul accident al fostului președinte, cauzat de „amintiri”

Nu este prima dată când Traian Băsescu este implicat într-un accident rutier. Amintim că în anul 2008, când era președinte al României,  cu o zi înainte de summitul NATO, Traian Basescu a fost implicat într-un alt accident de circulație. Și atunci a fost vorba tot de un accident ușor, acesta având loc în zona Parcului Cișmigiu din Capitală, mai exact pe bulevardul Regina Elisabeta. El se afla la volanul unui autoturism Volkswagen al SPP, când a tamponat mașina aflată în fața sa.

Traian Băsescu nu a fost rănit, dar s-a dus imediat la secția de poliție, cu SPP-iștii după el. Acolo a anunțat accidentul și a plătit amenda prevăzută de lege pentru astfel de situații. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției din acea perioadă, rezultatul alcooltestului cu care a fost testat imediat președintele, a fost zero. Întrebat cum s-a produs accidentul, șeful statului a glumit, spunând: „Treceam prin fața Primăriei și… amintirile”, a relatat presa la momentul respectiv.

Accidentul din Otopeni: rezultatul etilotestului – zero

După episodul din 2008, a urmat și un al doilea accident, în 2013. Un autoturism Dacia Logan condus de preşedintele Traian Băsescu a fost implicat într-un accident uşor de circulaţie, pe DN1, în zona podului Otopeni. Nu au existat victime, fiind vorba doar despre o tamponare uşoară. Preşedintele Traian Băsescu era singur în maşină, el fiind în timpul liber.

Şeful statului nu avea antemergător sau coloană oficială, a explicat pentru Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt la Preşedinţiei la mopmentul respectiv. „Este vorba de un accident uşor, fără victime. Maşina din faţă a frânat brusc şi preşedintele nu a mai putut să evite impactul. Maşinile sunt uşor zgâriate şi s-a mers pe înţelegerea prin procedură amiabilă. Preşedintele nu ezită să recunoască faptul că nu a păstrat distanţa regulamentară”, a precizat Bogdan Oprea.

Şeful Poliţiei Rutiere de atunci, Lucian Diniţă, a declarat că în acest caz nu a fost solicitată intervenţia unui echipaj al Poliţiei Rutiere. Diniţă a confirmat totodată că, în astfel de situaţii, poliţiştii de la Rutieră nu sunt chemaţi deoarece părţile implicate ajung la o înţelegere amiabilă.