Simona Ionescu / Redactor Șef

Tzancă Uraganu și-a întins salamul pe capota mașinii și l-a savurat pe marginea șoselei. Foto

Tzancă Uraganu și-a întins salamul pe capota mașinii și l-a savurat pe marginea șoselei. Foto
Are bani că îi poate întoarce cu lopata, spune el, iar românii nu contenesc să-l cheme la toate petrecerile . Tzancă Uraganu nu a uitat însă de unde a plecat și revine la vechile obiceiuri ori de câte ori are ocazia.

Tzancă Uraganu a postat un clip de rețelele de socializare care a stârnit amuzamentul fanilor.

Oricine poate mânca salam cu roșii, dar nu oricine poate consuma pe un Rolls Royce

Când lui Tzancă Uraganu îi e foame, nimic nu mai contează. Nici unde mănâncă, nici ce are în farfurie. Și pentru că e vară, el a ales să-și pună masa chiar pe capota mașinii sale, un Rolls Royce de toată frumusețea. Artistul a ales să se delecteze cu roșii, salam (de vară), sana și, pentru a le arăta tuturor că e un simplu muritor, s-a filmat și a postat totul pe rețelele de socializare.

”Băi, vara-i vară, orice-ar fi!”, a spus el pe Tik Tok. Internauții au sărit imediat cu comentariile.  ”Oricine poate mânca salam cu roșii, dar nu oricine poate mânca pe un Rolls”, ”Roșii cu gust Rolls Royce”.

A strâns amenzi de aproape 30.000 de lei, dar a câștigat procesul

Pe de altă parte, Tzancă Uraganu, este în culmea fericirii, pentru a câștigat un proces foarte important pentru el. El a reușit să strângă diverse amenzi în valoare de aproape 30.000 de lei și, pentru că nu a avut bani să le plătească și nici nu figurează nimic pe numele lui, ar fi trebuit să facă muncă în folosul comunității.

Dar o instanță din Prahova l-a scăpat cumva de belea și a respins cererea autorităților locale din comuna prahoveană Bucov. „Admite excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către intimat prin întâmpinare. Respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Ploiești”, se arată în decizia instanței.

„Din 200 de nunți, 180 sunt la neamuri”

De mai multe ori artistul a amintit de faptul că „majoritatea nunților le cânt gratis”.

„De acord sa plătesc amenzile …nimic de zis… dar în legătură cu banii de la nunți, de unde știți voi că banii ne rămân nouă, măi oameni, de la Fisc? Am și spus la un interviu că din 200 de nunți, 180 sunt pe la neamuri”, a explicat Tzancă Uraganu.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre