Transformarea a fost vizibilă în perioada de început a pandemiei. Omul de radio a început să fier tot mai atent la corpul său și s-a apucat serios de sport, kilometri de alergare numărându-se, unul după altul. Și-a convins și fiica să i se alături, chiar la cele mai reduse temperaturi.
Poate v-ați întrebat și voi cum a ajuns să alerge la 5 dimineața Mihai Morar. Cunoscutul realizator de emisiuni a suferit fluctuații de greutate în ultimii ani. În 2016, însă, a luat decizia de a încerca o dietă. Apoi s-a orientat spre sport. În 2017 slăbise deja 15 kilograme. Azi, la 42 de ani, poate spune că e dependent de sport. Face zilnic sport, indiferent de vremea de afară, indiferent de locul în care se află. În pandemie a avut și mai mult timp pentru noul său mod de viață. S-a umplut de mușchi. Totul a început de ziua lui, acum cinci ani.
Ce cărți va citi Mihai Morar în perioada imediat următoare
Mihai Morar este unul dintre cei mai îndrăgiți oameni din media românească. Ajuns la 42 de ani, acesta mărturisește prin ceea ce face cât de mult s-a schimbat. E preocupat de marile adevăruri ale vieții, citește enorm, ține conferințe educative. Pe 14 octombrie a fost ziua lui. Vedeta a împlinit 41 de ani. Și, odată cu asta, a beneficiat și de cel mai original tort aniversar pe care îl poate primi o persoană. Unul format din cărți. Una și una.
Dacă vreți să știți ce cărți va citi Mihai Morar în perioada următoare, iartă lista completă: Haruki Murakami, Seiji Ozawa – „Pur și simplu despre muzică”, „The age of Bowie” de Paul Morley, „Picturing Prince: An Intimate Portrait”, de Steve Parke. Toate astea în timp ce va răsfoi catalogul cu proprietăți Armark, din primăvara lui 2019. Poate caută ceva.
„Pentru minte, trup și suflet”
View this post on Instagram
Tot de ziua lui, Mihai Morar a anunțat și ce se va întâmpla cu proiectul lui de suflet, Fain și simplu. Acesta e explicat ca fiind un „Mood board pentru minte, trup și suflet”. „ATENEUL MINȚII ȘI SUFLETULUI. În curând prima conferință @fainsisimplu x Ateneu va fi disponibilă pe Youtube și pe toate platformele de podcasting. În curând vom anunța data pentru următoarea întâlnire a comunității #FainsiSimplu. Vă mulțumesc”, a anunțat vedeta pe rețelele sociale.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook