Ultimele noutăți în cazul lui Julian Assange. Logodnica se teme de ce e mai rău, după cele întâmplate

Ultimele noutăți în cazul lui Julian Assange. Logodnica se teme de ce e mai rău, după cele întâmplate
Editorul WikiLeaks, în vârstă de 50 de ani, este arestat preventiv într-o închisoare de maximă securitate şi riscă să fie extrădat într-o închisoare din Statele Unite.

Julian Assange a suferit un atac cerebral în închisoarea Belmarsh din sud-estul Londrei. Dezvăluirea a fost făcută de logodnica sa, Stella Moris, pentru DailyMail. Incidentul de sănătate s-a produs în luna octombrie, chiar în timpul unei înfăţişări online, la Înalta Curte din Londra. În urma AVC-ului, Assange ar fi rămas cu pleoapa dreaptă căzută, însă aceasta este cea mai mică problemă. Potrivit logodnicei sale, el are probleme de memorie şi dă semne de afectare neurologică.

Potrivit logodnicei Stella Moris, Assange „se luptă” cu stresul provocat de lupta împotriva extrădării către o închisoare din SUA. După AVC, Assange ar fi făcut un RMN şi ia medicamente.   „Julian se luptă şi mă tem că această mini-apoplexie ar putea fi precursorul unui atac mai important. Aceasta sporeşte temerile noastre cu privire la capacitatea sa de a supravieţui, cu cât această lungă bătălie juridică se prelungeşte”, a declarat Stella Morris pentru DailyMail.

Julian Assange riscă extrădarea în SUA

Vestea despre atacul cerebral vine după ce, vineri, Înalta Curte a anulat o hotărâre pronunţată anul acesta, care împiedica extrădarea lui Assange în SUA pentru a fi acuzat în conformitate cu legea americană privind spionajul.  Avocaţii săi au susţinut în trecut, că Assange ar fi ţinut în SUA în condiţii care ar putea duce la un risc serios de sinucidere. Acum însă, Înalta Curte a anulat hotărârea anterioară, după ce guvernul SUA a oferit asigurări cu privire la condiţiile de încarcerare.

Americanii doresc ca Assange să fie acuzat de conspiraţie în vederea obţinerii şi dezvăluirii de informaţii privind apărarea naţională, după ce Wikileaks a publicat, în 2010,  sute de mii de documente secrete referitoare la războaiele din Afganistan şi Irak.

Acuzat că a pus în pericol statul american

În 2012, Julian Assange s-a refugiat în Ambasada Ecuadorului la Londra. El se refugiase acolo în 2012, când se temea că va fi extrădat spre SUA, pentru spionaj, sau Suedia, unde era acuzat de viol. Assange a respins mereu aceste acuzaţii din urmă, iar urmărirea penală în acest caz a fost abandonată.

Acuzat mai întâi de piraterie informatică, Julian Assange a fost inculpat în mai 2019 pentru alte 17 capete de acuzare de justiţia americană, pe baza legislaţiei antispionaj. SUA îl acuză în special pentru că a pus în pericol statul prin faptul că în 2010 a publicat, pe WikiLeaks, 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.

De anul trecut, el este încarcerat la Belmarsh. Julian Assange are termen până pe 23 decembrie pentru a face apel împotriva hotărârii de săptămâna trecută. Dacă  va avea succes pot trece chiar și ani de arest preventiv în Marea Britanie.

„Rămâne scandalos faptul că o persoană care nu execută o pedeapsă cu închisoarea să fie ţinută captivă în şir.  Julian nu reprezintă o ameninţare pentru nimeni şi este un dispreţ total faţă de libertatea sa individuală şi faţă de dreptul nostru la o viaţă de familie. SUA joacă murdar la fiecare pas – este un război de uzură”, a mai declarat logodnica lui, Stella Morris.

Sursa foto: Instagram