Deși escapada durează de câteva zile, frumusețea blondă a devoalat, în final secretul. E fericită că, în sfârșit, e în vacanță doar cu familia ei, adică cu iubitul ei soț și cu cei trei copii ai lor. „Frumusețea naturii în fața căreia cuvintele nu sunt de ajuns”, a scris Pelinel pe contul său de pe o rețea de socializare. Și-a plimbat copiii printr-unul din cele mai frumoase locuri, și a avut parte de momente tandre alături de soțul ei.  Acum două zile, Pelinel și Borcea au aniversat doi ani de la nuntă.

„Nu-mi cad gradele să stau în România”

După foarte mulți ani, și îngrozit de boală, Cristi Borcea  și-a făcut vacanța de vară pe litoralul românesc. Omul de afaceri în vârstă de 50 de ani a recunoscut într-un interviu că e speriat de COVID-19 și are mare grijă să nu se infecteze. A fost operat pe cord, astfel că intră într-o grupă cu risc serios la boală.

Borcea s-a cazat atunci cu soția sa, Valetina Pelinel, la Hotel Palm Beach din Olimp, hotel pe care, de altfel, îl deține. Șase copii l-au însoțit pe Borcea, trei ai Valentinei Pelinel, trei ai Mihaelei. Copiii Alinei Vidican au răms în America, din cauza pandemiei. „Nu-mi cad gradele să stau în România, să îmi fac concediul. Ar trebui să stăm mai mult pe la noi prin țară, să dezvoltăm în continuu. Chiar vreau să contribui și eu un pic la dezvoltarea României. Este hotelul meu, casa tuturor copiilor mei! O moștenire”, a mai spus Borcea în urmă cu câteva luni.

Vacanță fără „harem” în Delta Dunării

După așa o vacanță din vară aglomerată, când li s-au alăturat și copiii lui Bocea din prima căsătorie, precum și Mihaela Borcea cu noul său iubit, acum, Valentina Pelinel și-a dorit o vacanță aniversară numai pentru ea și soțul ei. Alături de copiii lor, au poposit în Delta Dunării, unde petrec o vacanță de vis, după cum reiese din imaginile postate de tânăra și frumoasa mămică.

Nu au lipsit croazierele pe brațele Dunării, dar nici păunii. „Redescoperind România și frumusețea ei unică”, a mai explicat Valentina o fotografie în care apare alături de Borcea și unul din juniori.

Fire romantică, a distribuit și un „apus de Deltă” cu explicația „natura nu are nevoie de filtre”.

„2 ani de la acest moment #impreuna”. Secretul prieteniei dintre fostele lui Borcea

Fanii le-au urat numai de bine lui Cristi Borcea și Valentinei Pelinel la împlinirea a 2 ani de la căsătorie. Este știu că fostul acționar de la Dinamo are trei neveste, două ex și una actuală, plus o fostă amantă. Cu toate a făcut copii, astfel că la număr, azi, sunt nouă moștenitori. Îi întreține pe fiecare și trăiesc ca într-o mare familie.

„Haremul” lui Borcea a suscitat multe comentari, de când acesta a divorțat de Mihaela, soția cu care a fost căsătorit peste 20 de ani, și a făcut nuntă somptuoasă cu Alina Vidican. Femeile au trecut peste orice animozitate și au intrat într-o relație apropiată, copiii crescând împreună. Când în viața lui Borcea a intrat Valentina Pelinel, Alina era plecată demult cu cei doi copii în America. După o perioadă de contre publice între cele două, bărbatul a reușit să le împace.

Recent, în premieră, Cristi Borcea a explicat, într-un interviu,  cum funcționează atât de bine marea lui familie. În primul rând, le-a dat de lucru femeilor iubite. Alinei Vidican  i-a lăsat pe mână un restaurant în America. Mihaela se ocupă de hotelul de la Olimp și de salonul ei de frumusețe, în timp ce Valentina are de gestionat aqua-park-urile din București, Magic Summer Waves (fostul Ștrand Moghioroș) și ștrandul cu restaurant Magic Place din Crângași.

Sursa foto: Instagram

Azi, Ciprian Marica o face lată la malul mării. Împlinește 35 de ani!

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri