Simona Ionescu / Redactor Șef

Unde se văd, gratis, cele mai îndrăgite filme românești

Unde se văd, gratis, cele mai îndrăgite filme românești
Cele mai îndrăgite filme românești ajung la Pitești. Amza Pellea, Toma Caragiu, Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, Jean Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Sebastian Papaiani și mulți alții vor fi văzuți în toată splendoarea lor.

„Caravana filmului românesc” va ajunge în acestă toamnă la Grădina din Vară din Piteşti, în perioada 10 – 12 septembrie. Programul proiecţiilor începe pe 10 septembrie, de la ora 20.00, cu filmul „Nea Mărin miliardar” regizat de Sergiu Nicolaescu, după un scenariu scris de Vintilă Corbul, Eugen Burada şi Amza Pellea.

Potrivit unui unui clasament realizat, în 2006, de către Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de film din România acesta se află pe primul loc în topul celor mai vizionate filme româneşti din toate timpurile. Alături de Amza Pellea, mai pot fi văzuţi Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Sebastian Papaiani.

Pe 11 septembrie, de la ora 20.00, pot fi urmărite aventurile personajelor interpretate de Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani în „Brigada Diverse în alertă”, în regia cunoscutului Mircea Drăgan.


Ce semn i-a trimis Dumnezeu Parintelui Calistrat. Nu l-a ajutat nici „țuicuța” de după agheazma de dimineață

Ce se întâmplă cu vremea într-o lună. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor


Programul se încheie pe 12 septembrie, tot de la ora 20.00, cu filmul „Operaţiunea Monstrul”, avându-i ca protagonişti pe Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru şi Ovidiu Schumacher.

Acces liber pentru participanți

Intrarea este liberă în toate cele trei zile de proiecții. Desfăşurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranţă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus aşa cum au fost aprobate prin Ordinul nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României din 19 iunie.

„Scopul Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale, proiect aflat la a opta ediţie, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români.

Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse”, mai arată organizatorii evenimentului.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre