Unde și cu cine a plecat în lume Mihaela Borcea. Foto care arată cât s-a schimbat

Are lângă ea exact ceea ce are nevoie și profită la maxim de acest lucru. Ce face acum Mihaela Borcea.
De când e alături de Sorin Rap, Mihaela Borcea pare că a întinerit. Recent, fosta soție a lui Cristi Borcea și-a luat iubitul și au plecat la soare pentru a se relaxa. Cei doi, alături de un grup de prieteni au ales Zanzibar-ul și pare că nimic nu le poate strica bucuria unor zile perfecte de vară. Mihaela a vrut să împărtășească ceea ce simte și cu fanii săi, așa că a urcat câteva fotografii din locul de vis.
Mihaela trăiește alături de Sorin poate cea mai frumoasă poveste de dragoste din viață. Acesta a fost o perioadă șoferul fostei doamne Borcea, dar acest lucru nu a deranjat-o absolut deloc. „Nu sunt angajat permanent, dar atunci când doamna are nevoie de mine mă cheamă, iar dacă am timp o servesc. Am nevoie de bani ca să-mi întrețin copiii. Mai am un job, iar ăsta este al doilea”, a declarat Sorin în trecut.
Mihaela Borcea a trecut prin ceva probleme până să fie fericită alături de Sorin. Aceasta a fost acuzată de fosta soție a acestuia că i-ar fi stricat căsnicia. „Este de necrezut. Am avut o relaţie de şase ani. Am fost alături de el tot timpul. Acum, m-a părăsit într-un mod laş, după ce l-am ţinut atâţia ani.
Nu a muncit deloc în ultimii ani şi a trăit pe spatele meu. (…) Am vorbit cu Mihaela, dar degeaba. L-a mutat în casa ei, acolo unde a trăit cu Cristian Borcea şi îl duce în concedii scumpe”, povestea în 2016 fosta soție a lui Sorin, potrivit avantaje.ro.
Sursă foto: Instagram
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook