Simona Ionescu / Redactor Șef

Vedetă din grupul de la Antena 1, a dat Covidul mai departe

Vedetă din grupul de la Antena 1, a dat Covidul mai departe
Adriana Trandafir nu mai e singură în spital. A fost depistat cu infecție cu coronavirus și soțul ei, care a fost internat și el, tot la „Matei Balș”.

În 20 iunie anunțam că Adriana Trandafir și Cristi Iacob sunt și ei pozitivi la Covid și se află sub tratament. Colegii lor, alți artiști din teatre, dar și fanii lor au fost primii care le-au transmis, pe paginile de socializare, mesaje de încurajare și de susținere, iar unii se roagă și acum pentru sănătatea lor.

”Transmitem cele mai calde gânduri de bine și urări de sănătate actorilor Adriana Trandafir și Cristi Iacob! Să fiți bine, dragilor!”, au postat actorii din București pe o pagină de socializare dedicată lor.

Adriana Trandafir făcea pereche cu Romică Țociu în cadrul show-ului „Te cunosc de undeva”, difuzat de Antena 1. Acesta nu e infectat, din informațiile noastre. În ziua în care s-a dat alarma că Marcel Pavel și mai multe vedete ale emisiunii au Covid, în 17 iunie, Romică Țociu își serba fiica, pe Daria, care împlinea 17 ani. Ulterior, Țociu și-a făcut testul, care a iești negativ, la fel ca în cazurile Andreea Bălan, Monica Anghel, Aurelian Temișan, Liviu Vârciu.

Adriana Trandafir a trecut prin cinci zile foarte grele în timp ce se afla sub tratament în spital, cu febră și probleme de respirație. Acum, din informațiile colegilor actori și ale medicilor, actrița a depășit momentele grele și se simte bine. S-a trezit, însă, și cu soțul ei la spital, adus și internat fiindcă a fost și el testat pozitiv.

Marcel Pavel se află și el într-o stare mai bună, la fel și Ozana Barabancea. Andrei Ștefănescu, partenerul de scenă a lui Liviu Vârciu, continuă să fie asimptomatic, dar cu test pozitiv.

În rândul angajaților de la Antena 1 spaimele s-au mai calmat, iar din momentul în care s-a aflat de infectarea artiștilor de la ”Te cunosc de undeva”, conducerea a dispus dezinfecție totală în încăperi. Totodată, în permanență stă un echipaj medical al unei ambulanțe private la intrarea în sediu și măsoară temperatura tuturor celor care intră. Pe parcursul întregii zile, un medic asigură intervenția în caz de nevoie.

Citește și

Abia acum realizează adevărul despre COVID-19. Medicii sunt în stare de șoc

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre