Simona Ionescu / Redactor Șef

Pensiile prin mandat poștal vor fi plătite în perioada 1-11 august, iar conturile bancare ale seniorilor vor fi alimentate pe card în zilele de 9 și 10 august.

Data a fost schimbată ca urmare a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, iar românii au o minivacanță de patru zile. Persoanele care vor să primească pensia în cont vor primi banii până pe data de 13 august. În ceea ce privește alocația pentru copii și indemnizația pentru creșterea copilului, acestea se vor plăti între 8-10 august. Persoanele angajate în sistemul de învățământ vor primi salariile pe data de 11 august, potrivit Ordinului 86 din 2005 al Ministerului Finanțelor.

 „Am decis ca plata pensiilor și a indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități să fie devansată în această lună”

„Având în vedere zilele libere din perioada 12 -15 august acordate pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am decis ca plata pensiilor și a indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități să fie devansată în această lună. Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi plătite în 11 august, cu 4 zile mai repede față de termenul stabilit.

Alte beneficii, precum alocația de stat pentru copii și indemnizația pentru creșterea copilului, se plătesc în perioada 8-10 august”, a scris Simona Bucura-Oprescu pe Facebook.

bani
Pensionarii vor primi pensiile mai devreme în luna august

Minivacanță de patru zile

Conform deciziei Guvernului, zilele de 14 și 15 august sunt libere pentru români și se va face o puncte cu 12 și 13 august, care cad sâmbătă și duminică. „Guvernul a decis ca ziua de 14 august 2023 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public. Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca ziua de 14 august 2023 să fie zi liberă pentru salariații din instituțiile și autoritățile publice.

„Decizia de a stabili zilele libere a fost luată potrivit Codului Muncii”

Având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal. Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

Pensii august 2024 aduc schimbări importante în calendarul plăților pentru pensionari. Ministerul Muncii a anunțat că pensii august 2024 vor fi distribuite în două tranșe distincte: prin mandat poștal între 1-11 august, iar pentru conturile bancare în 9-10 august. Această reorganizare a pensii august 2024 vine din cauza sărbătorii naționale, oferind seniorilor o minivacanță de patru zile și asigurând primirea fondurilor până pe 13 august. Anunț de ultimă oră despre vârsta de pensionare a polițiștilor și militarilor. Pensiile magistraților au fost doar începutul.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre