Vedeta este bolnavă. „Mă simt puţin mai bine… dar încă mi se întâmplă să am spasme”, se arată într-un comunicat de presă publicat în Franţa de administratorii sălii de spectacole Paris La Défense Arena.
În același comunicat artista de origine canadiană a mai spus că îi pare rău pentru faptul că a schimbat, încă o dată, datele turneului european, subliniind că prima dată s-a întâmplat din cauza pandemiei de coronavirus, iar acum din cauza problemelor sale de sănătate, informează France Presse.
„Pentru a fi pe scenă, trebuie să mă aflu în cea mai bună formă fizică a mea. Şi, ca să fiu sinceră, abia aştept asta, dar nu sunt deocamdată complet pregătită. Fac tot ce ţine de mine pentru a reveni 100% şi să urc din nou pe scenă, pentru că meritaţi acest lucru”, a continuat Celine Dion în comunicatul de presă menționat.
Turneul lui Celine Dion, oprit în 2020
Amintim că Celine Dion a susţinut primele 52 de spectacole din cadrul acestui turneu mondial, înainte de debutul pandemiei de coronavirus în primele luni ale anului 2020. Apoi, în ianuarie 2022, că a decis să anuleze secţiunea nord-americană a turneului său din cauza unor probleme de sănătate.
Problemele de sănătate ale artiste au devenit publice la începutul lunii noiembrie a anului trecut. Acela a fost momentul în care artista anunțase pe pagina ei de Instagram că anulează anumite concerte din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Ea spunea că a lucrat extrem de mult pentru ca evenimentele să fie perfecte, însă este nevoie să se concentreze pe starea sa de sănătate.
„Am inima frântă pentru asta. Echipa mea şi cu mine am lucrat la noul nostru spectacol în ultimele opt luni şi, faptul că nu putem să deschidem concertele în luna noiembrie, mă întristează dincolo de cuvinte. Partenerii mei de la Resorts World Las Vegas şi AEG au lucrat non-stop pentru a pregăti acest teatru nou-nouţ de ultimă generaţie şi este absolut frumos.
Mă simt atât de rău că îi dezamăgesc şi îmi pare deosebit de rău că i-am dezamăgit pe toţi fanii care şi-au făcut planuri să vină la Las Vegas. Acum trebuie să mă concentrez pe îmbunătăţirea stării de sănătate, vreau să depăşesc totul cât mai curând posibil”, a fost mesajul artistei Celine Dion la vremea respectivă.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook