Vești bune pentru fanii Survivor. Când va începe noul sezon

Vești bune pentru fanii Survivor. Când va începe noul sezon
Primul sezon al show-ului românesc “Survivor” a avut premiera în luna ianuarie anul acesta și a fost câștigat de Elena Ionescu, care a plecat acasă cu premiul cel mare. Pentru cei ce abia așteptau sezonul 2 al celebrului show, iată că reprezentanții Kanal D vin cu vești bune.

Versiunea românească a show-ului “Survivor” a fost lansată pe Kanal D pe 18 Ianuarie 2020 și a fost prezentată de Dan Cruceru. După cinci luni de probe intense și luptă pentru supraviețuire, concurenta Elena Ionescu a ieșit favorita publicului și a plecat acasă cu premiul cel mare, în valoare de 50 de mii de euro. 

Sursa foto: Facebook Kanal D

Show-ul nu a fost unul ușor și i-a pus la încercare pe cei peste 20 de concurenți, printre care și vedete precum Augustin Viziru, Ruby sau Lino Golden, care au participat și ei în echipa faimoșilor. Cu toate acestea, Elena Ionescu a reușit să se claseze pe primul loc cu cele mai voturi și să obțină trofeul competiției: “Nu îmi vine să cred nici acum, nu mă mai pot ține pe picioare. Vreau să dedic acest trofeu publicului, căci este al lor. Mi-am luat în brațe copilul, l-am pupat, l-am simțit cât de tare a fost alături de mine. Îmi era teamă că nu o să mă mai recunoască. Vrea să se joace mereu cu mine, e o minune! Nu am încă forță să mă adun, atât de emoționată mă simt. Nu am simțit așa emoții nici când am urcat pe scenă”, a mărturisit Elena ulterior. 

Când va avea premiera noul sezon 

După succesul înregistrat la începutul anului, iată că vin vesti bune pentru fanii Survivor. Show-ul de televiziune va debuta cu sezonul 2 la începutul anului viitor și promite surprize explozive. Conform castingul s-a desfășurat pe o perioadă de mai multe luni de zile și se pare că în echipa “Faimoșilor” vor participa celebrități precum artiști, cântăreți, fotbaliști, maneliști, gimnaști sau luptători din România. 

Costi Ioniță este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști din România. A avut de-a lungul timpului o evoluție spectaculoasă și a influențat în bine cariera mai multor artiști români. Costi Ioniță spune acum „Da!” unei noi provocări uriașe, atipice pentru parcursul lui – „Survivor România”.

„Îmi place să descopăr la mine însumi diverse calități și defecte pe care le am în situații limită. Îmi plac provocările foarte mult și, dacă nu am făcut armata, m-am gândit că e momentul! <Survivor România>  va fi un prilej pentru a mă decoperi în situații neobișnuite, în condiții de trăi dificile, cu mâncare foarte puțină sau inexistentă, pentru care trebuie să lupt”, a declarat Costi Ioniță.

Cătălin Moroșanu este alt nume puternic ce va ajunge în Republica Dominicană pentru a dovedi că nimic nu îi stă în cale și că merită titlul de „Supraviețuitor”. Exersat în ringul de kickbox, celebrul luptător la categoria grea și fost jucător de rugby a obținut zeci de titluri impresionante. 

„Pentru mine este o provocare uriașă să particip la acest reality show, pe care îl văd că pe o competiție adevărată. Mi-aș dori să fac performanță acolo, dar și să slăbesc. În acest concurs mă văd mare la propriu, nu la figurat, am 114 kilograme. Mie mereu mi-au plăcut provocările, am concurat la foarte multe reality show-uri puternice, și din palmarestul meu lipsea <Survivor România>”, a transmis Cătălin Moroșanu. 

Survivor România este varianta românească a Survivor Turkey, un format turcesc derivat din celebrul reality show Survivor.

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp