Nimeni nu știe care să fie motivul despărțirii dintre Monica Gabor și Mr. Pink, dar se pare că decizia e definitivă și irevocabilă.
Zvonul că Monica Gabor și Mr. Pink s-au despărțit este acum o realitate. Cine a confirmat
Monica Gabor nu mai e iubita lui Mr. Pink. Cel care a spus totul despre situația în care se află fosta soție a lui Irinel Columbeanu este prietenul ei, milionarul Paul Mantea. De altfel, el este și personajul care a ajutat-o pe Moni atunci când s-a mutat în America.”Da, e adevărat. Recent am aflat și eu, soția mea știe mai multe amănunte. Știu că a plecat din America, e posibil să nu se mai întoarcă, dar nu vreau să fac speculații”, a mărturisit Paul Mantea pentru playtech.ro.
I-a dat înapoi toate bijuteriile
Potrivit Cancan, altă persoană din anturajul celor doi a declarat că, la fel ca și în cazul lui Irinel, Monica nu a vrut să păstreze nimic de la chinez. ”Moni nu a mai vrut să păstreze nimic de la Mr. Pink.
I-au mai rămas doar câteva bijuterii, pe care însă nu le mai poartă și pe care le-a depus într-un seif, la fel cum a făcut la vremea respectivă și cu bijuteriile pe care le avea de la Irinel”, a declarat sursa.
A șters și toate fotografiile cu chinezul
Cu puțin timp în urmă, Monica a șters toate fotografiile de pe contul ei de socializare pe care le avea alături de Mr. Pink și fiul acestuia. În acest moment, Monica se pare că s-a mutat în Dubai, alături de sora sa, Ramona. Sursele spun că aceasta o ajută să-și deschidă acum o afacere tot în domeniul băuturilor răcoritoare. Se pare că în atâția ani de când a stat alături de miliardarul chinez Mr. Pink, Monica a avut ce învăța.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook