A greșit, acum suportă consecințele. Ca să termine mai repede procesul în care e acuzat de comportament sexual neadecvat, un regizor va plăti.
2 milioane de dolari plătește un regizor pentru un proces cu acuzații deocheate
Potrivit unor documente citate de NBC, regizorul și actorul James Franco nu are încotro și trebuie să scoată din portofel suma de 2 milioane de dolari. Când va plăti această sumă se va termina și procesul în care acesta e acuzat de comportament sexual neadecvat.
Procesul colectiv pe numele lui a fost deschis în 2019. Totul a pornit de la Sarah Tither-Kaplan şi Toni Gaal, care au fost la cursurile Studio 4, școala de actorie pe care acesta o deține. În perioada 2014-2017, acestea susțin că mai multe fete au fost constrânse de regizorul Franco dar și partenerii acestuia să filmeze acte sexuale.
1 milion de euro va merge către reclamante
Mai mult decât atât, în proces se arată că școala de actorie a lui Franco este „frauduloasă”. În momentul în care acțiunea a fost demarată, unul dintre avocații lui Franco a respins acuzațiile. Și a considerat că este „un proces obscen menit să aducă publicitate”.
Cu câteva zile în urmă însă, echipa de apărători a regizorului a făcut o propunere. E vorba de plata unei sume de 2,2 milioane de dolari. Rămâne doar ca un judecător din Los Angeles să dea undă verde.
Din această sumă un milion de dolari va ajunge la reclamante și alt milion într-un „fond comun” pentru soluţionarea unor alte acuzaţii care ar putea să vină din partea altor persoane.
Sursă foto: tv mania
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook