Simona Ionescu / Redactor Șef

Un film cu regizor român ajunge și anul acesta la Cannes

Un film cu regizor român ajunge și anul acesta la Cannes
Cinematografia românească ajunge din ce în ce mai des pe covorul roșu al celebrelor festivaluri de profil. Festivalul de Film de la Cannes are anul acesta o surpriză specială și pentru publicul din România. Un regizor român are șansa să își prezinte creația la celebrul eveniment.

Un film cu regizor român ajunge și anul acesta la Cannes. Lungmetrajul „La Civil”, care e de fapt o coproducţie româno-belgiano-mexicană regizată de Teodora Ana Mihai (foto) şi coprodusă de Cristian Mungiu, a fost selectat în competiţia secţiunii Un Certain Regard în cadrul Festivalului de la Cannes. Anunțul a fost făcut joi de organizatorii evenimentului.

Secţiunea Un Certain Regard va reveni în acest an la „dimensiunea sa originală” şi va include filme ale unor cineaşti tineri, aflaţi de multe ori la primele lor proiecte cinematografice, a precizat Thierry Fremaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes, într-o conferinţă de presă.

Un film cu regizor român ajunge și anul acesta la Cannes

„La Civil” este primul lungmetraj regizat de Teodora Ana Mihai. Iar printre producătorii săi se află atât cineastul român Cristian Mungiu, alături de cunoscuţii cineaşti belgieni Luc şi Jean-Pierre Dardenne. Acest film spune povestea unei mame a cărei fiică este răpită. Femeia decide să acţioneze pe cont propriu pentru salvarea acesteia, după ce autorităţile mexicane refuză să o ajute.

Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 6-17 iulie. Anul acesta, un n umăr de 18 filme vor concura în secţiunea Un Certain Regard. Un Certain Regard este una din secțiunile permanente ale Festivalului Internațional de Film de la Cannes, introdusă în 1978 și dotată cu premiul său cu același nume.

Sursa foto: Instagram

Ioana Ginghina arată cu ce bărbat l-a înlocuit pe Papi

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre