Actorul Jeremy Renner, desfigurat după accidentul grav pe care l-a suferit. Acum s-a aflat și ce s-a întâmplat

Actorul Jeremy Renner, desfigurat după accidentul grav pe care l-a suferit. Acum s-a aflat și ce s-a întâmplat
Vânătă și însângerat, vedeta Marvel Jeremy Renner postează un selfie pe patul de spital. Actorul le-a mulțumit fanilor care, după ce a ajuns la spital, l-au bombardat cu mesaje de încurajare.

Poliția a dezvăluit că vedeta ajuta un membru de familie blocat când a fost călcat de plugul său de zăpadă scăpat de sub control, în timp ce încerca să sară înapoi în el. Accidentul cu plugul de zăpadă l-a lăsat pe Renner în stare critică, dar stabilă. El a suferit două intervenții chirurgicale, iar medicii i-au pus tije de metal în jurul piciorului.

Actorul Jeremy Renner este cunoscut mai ales pentru rolul Hawkeye din Universul Marvel și a obținut două nominalizări consecutive la Oscar pentru The Hurt Locker în 2010 și The Town în 2011. Interpretarea unui specialist în dezamorsarea bombelor în Irak în filmul The Hurt Locker a contribuit la transformarea sa într-un nume cunoscut. Iar filmul The Avengers din 2012 l-a consolidat ca parte a marilor ambiții Marvel, personajul său apărând în mai multe continuări și primind propriul serial Disney+, Hawkeye.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Jeremy Renner (@jeremyrenner)


Renner a postat un selfie, din spital, pe Instagram-ul său în care fața sa apare vânătă. Actorul le-a mulțumit fanilor pentru „cuvintele lor bune” în prima sa postare pe rețelele de socializare de la accidentul său cu plugul de zăpadă din ziua de Anul Nou. „Vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele voastre frumoase. Sunt (sic) prea răvășit acum ca să mai scriu. Dar vă trimit dragoste tuturor”, a scris el. După cele două intervenții, actorul este acum treaz și vorbește, a declarat o sursă pentru DailyMail.com.

Cum a avut loc accidentul care l-a rănit pe actorul Marvel Jeremy Renner

El a folosit plugul de zăpadă de 1,4 tone pentru a-l ajuta pe membrul familiei înainte de a coborî pentru a vorbi cu acesta. În timpul conversației, „s-a observat că PistenBully (plugul de zăpadă) începuse să avanseze”, a declarat șeriful. În acel moment, Renner, în vârstă de 51 de ani, a încercat să se întoarcă în mașină, pentru a o opri, însă a fost călcat.

Șeriful a adăugat că poliția nu bănuiește că ar fi vorba de un atac și nici nu suspectează că Renner era în vreun fel sub influența băuturilor alcoolice în acel moment. El a spus că vecinii „au ieșit cu prosoape” și i-au acordat primul ajutor, deși niciunul nu era medic. Renner a vorbit cu serviciile de urgență înainte de a fi transportat pe calea aerului la un spital din apropiere, cu puțin înainte de ora locală 10.00.

Familia lui Renner se afla în vizită pentru a sărbători Anul Nou, într-un cătun de altitudine de lângă Mount Rose, Nevada, care a fost îngropat sub cinci metri de zăpadă. Locuitorii rămăseseră fără curent electric și apă curentă timp de două zile când s-a produs accidentul în ziua de Anul Nou. Renner – care are propria mașină de pompieri, plug și alte utilaje grele – a scos un snowcat pentru a ajuta la îndepărtarea unei părți din zăpadă la începutul zilei de 1 ianuarie.

Sursa foto: Instagram

Recomandarile noastre