Adrian Păunescu a fost ca un vulcan și ne-a lăsat o mulțime de poezii emoționante ori patriotice. Multe dintre acestea au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock, la celebrul Cenaclul Flacăra.
Unele din volumele sale au avut tiraje de un milion de exemplare, chiar și după revoluție, tiraj la care poeții de azi doar visează. A fost director de reviste și politician. El a inventat ”generația în blugi” în plin comunism.
Adrian Păunescu a murit acum zece ani, pe 5 noiembrie 2010, dar ne-a lăsat și o poezie în care anticipează pandemia care face ravagiii azi în toată lumea.
Adrian Păunescu, în 2002: ”Ce-ar fi dacă, ne-am îmbolnăvi cu toţii, deodată?”
S-au împlinit 10 ani de când Adrian Păunescu a murit. A fost o persoană controversată, cu bune și cu rele, dar mai ales a fost un mare poet.
Adrian Păunescu a scris în 21 ianuarie 2002 o poezie care pare că descrie pandemia actuală. În poezia sa, poetul anticipează ziua în care seamănă perfect cu ceea ce trăim azi, în pandemie.
Poezia se numește „Bolnavi unanimi”.
„Şi ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toţii
Deodată?
Şi medici, şi pacienţi,
Şi părinţi, şi copii?
Ce-ar fi, ce-ar fi
Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine să mai trateze,
Bandaje şi paranteze ?
Ce-ar fi dacă,
În urma dreptului legitim
De a ne îmbolnăvi,
Chiar ne-am trezi
Că ne îmbolnăvim
Şi n-avem cui ne adresa,
N-avem pe cine chema?
Ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată,
Ne-am îmbolnăvi
Cu toţii
Deodată?”.
Maia Morgenstern: Actorilor le e foame pentru că nu muncesc
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook